Verdictul medicilor după accidentarea lui Ionuț Panțîru din meciul FCSB – Sepsi! Când revine favoritul lui Gigi Becali pe teren

Ionuț Panțîru a primit verdictul medicilor după accidentarea suferită în timpul meciului pierdut de FCSB cu Sepsi OSK, scor 1-2, în etapa a 3-a din play-off-ul Ligii 1.

Ionuț Panțîru a fost titular în meciul FCSB – Sepsi OSK, scor 1-2, în etapa a 3-a din play-off-ul Ligii 1, dar fundașul pentru care Gigi Becali a insistat să joace s-a accidentat în minutul 20, după un contact cu Adrian Șut.

După ce a încercat să forțeze ca să rămână pe teren și să își ajute echipa, Ionuț Panțîru a solicitat să fie înlocuit în minutul 33. Locul fotbalistului cumpărat de la Poli Iași a fost luat de Risto Radunovic.

Ionuț Panțîru a primit verdictul medicilor după accidentarea din FCSB – Sepsi OSK 1-2

Imediat după ce a fost înlocuit cu Risto Radunovic, Ionuț Panțîru a fost surprins purtând la geunchiul drept, cel la care a fost lovit de Adrian Șut, o pungă cu gheață.

Deși oficialii celor de la FCSB s-au temut ca accidentarea suferită de Ionuț Panțîru să nu fie foarte gravă, Ionuț Panțîru a primit o veste bună înaintea duelului cu Universitatea Craiova din etapa a 4-a a play-off-ului. Conform Digisport, fundașul a suferit o contuzie puternică în zona genunchiului, iar șansele ca ca să se afle cel puțin pe banca de rezerve la partida din Bănie sunt mici.

FCSB e lider în Liga 1

Înaintea meciului din Bănie, FCSB se află pe primul loc în clasamentul Ligii 1, cu 39 de puncte, la unul în fața celor de la CFR Cluj și la cinci distanță de gruparea antrenată de Marinos Ouzounidis. În cazul unei victorii, oltenii se apropie la două puncte de lider și la unul de campioana României.

  • Meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB se joacă joi, 29 aprilie, ora 19.45, în etapa a patra din play-off-ul Ligii 1, sezonul 2020 – 2021, pe stadionul „Ion Oblemenco”, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Telekom Sport.
Publicat: 27 04. 2021, 12:45