Ionuț Radu, super-optimist la sărbătorirea celor 23 de ani de viață. „Vreau să fiu cel mai bun din lume”. Ce spune portarul român despre întoarcerea la Inter Milano
Ionuț Radu a împlinit 23 de ani pe data de 28 mai. A sărbătorit „prin muncă” pentru că a fost la antrenament cu colegii de la Parma. Internaționalul român și-a pus o dorință de ziua lui. Vrea să devină cel mai „bun din lume”.
Ultimele șase luni nu au fost prea grozave pentru Ionuț Radu. Antrenorul de la Genoa l-a anunțat că nu va mai fi titular, așa că în „mercato” a ajuns la Parma. La noua echipă nu a apucat să debuteze. Patru meciuri a fost rezervă, iar după aceea a început pandemia de COVID-19 și campionatul în Italia a fost oprit. Ionuț Radu își dorește să devină titular la Parma cât mai rapid și din vară să lupte cu Samir Handanovic pentru poarta lui Inter Milano. Radu a fost cumpărat de formația milaneză în anul 2019 cu 12 milioane de euro.
„Ăsta e obiectivul meu: să fiu printre cei mai buni, să muncesc şi să fiu printre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun din lume! Că va fi Inter, că va fi altă echipă, un fotbalist trebuie să se adapteze la orice provocare.
Niciodată nu se ştie ce va fi în fotbal. Eu am crescut la Inter şi îi datorez foarte mult Interului pentru ce am, pentru ce sunt şi aş vrea să răsplătesc tot ce mi-au dat ei mie”, a declarat portarul român.
Ionuț Radu, pregătire spartană cu Parma
Ionuț Radu a început antrenamentele săptămâna trecută. Șefii fotbalului italian au anunțat că Serie A se va relua pe data de 20 iunie, dacă rata infectărilor nu va crește în ritm susținut.
„Am început de o săptămână să facem antrenamente normale şi e mult mai bine decât mă aşteptam. Mă aşteptam să fie puţin mai greu la început, dar se pare că suntem în formă toată echipa.
Vom vedea ce va fi din vară. Trebuie să se ia şi o decizie de pe 30 încolo, că vor fi probleme cu contractele, cu împrumuturile. Mă gândesc să mă pregătesc foarte bine, să fiu din nou în forma în care eram înainte de începutul carantinei. Sunt optimist, nu văd niciun obstacol care să mă oprească să îmi ating obiectivul”, a declarat Ionuţ Radu pentru Antena Sport.