Iorgulescu a luat primele decizii în cadul Adunării Generale: „Comisiile Ligii au fost mutate la FRF!” Noul vicepreședinte al LPF a fost ales un german

La sediul LPF, au avut loc lucrările Adunării generale extraordinare a acestui organism. Gino Iorgulescu a declarat că pentru actualul corp de observatori se va organiza un nou examen pentru alcătuirea altui lot format din 27 de persoane.

Acesta a mai precizat că în funcția de președinte executiv a fost ales Pongratz, fost angajat al forului similar din Spania.

„Am propus Adunării Generale și a fost ales în unanimitate în funcția de vicepreședinte Robert Pongracz. El a lucrat șase ani la liga profesionistă din Spania și a fost un colaborator important la UEFA. A fost propunerea mea, dânsul se va ocupa de marketing, relații internaționale și alte atribuții pe care i le voi da eu”, a declarat Iorgulescu.

Până în prezent, vicepreședinți ai LPF erau Alexandru Boc și Iosif Robi Urs. Robert Pongracz a fost șeful departamentului de relații externe în cadrul Ligii Profesioniste din Spania. De asemenea, acesta a fost și delegatul UEFA la partida Steaua – Twente.

Președintele LPF a precizat că s-a decis desființarea Comisiilor care aparțineau Ligii și mutarea lor la FRF.

„S-au făcut modificări în statutul LPF, sunt mai multe, una a fost legată de refacerea convenției cu FRF privind comisiile jurisdicționale. Acestea merg de la LPF către FRF din motive obiective, iar membrii acestora au fost revocați în consecință. Comisiile nu vor mai funcționa la LPF, exista o problemă, dacă ajungeai la TAS, pierdeai, pentru că acolo nu erau recunoscute și atunci am decis să le cedăm”, a mai spus Iorgulescu.

Cele trei Comisii revocate de LPF sunt: Comisia de Disciplină, Comisia pentru Soluționarea Litigiilor și Comisia de Recurs.

Publicat: 20 01. 2014, 15:14
Actualizat: 20 01. 2014, 15:16