Istvan Kovacs, arbitrul român în vârstă de 37 de ani originar din Carei, a lămurit conflictul pe care l-a avut cu Cristi Săpunaru, căpitanul în vârstă de 38 de ani al Rapidului, în meciul cu FCSB.
În urmă cu jumătate de an, FCSB a învins-o pe Rapid cu scorul de 3-1, într-o partidă tensionată în care Istvan Kovacs a acordat câte un penalty pentru fiecare echipă și l-a scutit pe Cristi Săpunaru de un cartonaș roșu.
Căpitanul giuleștenilor a avut o reacție nervoasă la adresa arbitrului, la acel moment, iar după meci a avut o declarație nepotrivită.
Istvan Kovacs a dezvăluit că a purtat o discuție, după acel meci, cu Cristi Săpunaru, iar cei doi au căzut la pace, după ce fotbalistul și-a prezentat scuzele.
„În febra partidei, poate nu reușești mereu să-ți controlezi total emoțiile și se întâmplă să mai ai o răbufnire, la fel ca jucătorii. Să mai faci un gest nepotrivit. Din cauza asta, arbitrul trebuie să fie și un bun psiholog, să înțeleagă ieșirile fotbaliștilor, să le tempereze cu diplomație.
Sunt puțini jucători în Liga 1 cu care nu am o relație bună. Și sunt destui cu care pot comunica în orice moment să ajute la liniștirea spiritelor, la nevoie. A fost, de exemplu, situația cu Săpunaru. Am lămurit-o, totul e OK. Am discutat după joc, a recunoscut că a greșit, poate nici eu n-am reacționat în cel mai potrivit mod. E însă un sport de bărbați. Nu suntem copii. N-ar trebui să se supere nimeni”, a spus Istvan Kovacs, potrivit Playsport.
„De la cazul «Bricheta» nu mai comentez arbitrajul. Mi-aș fi dorit să vorbesc cu arbitrul, dar nu se poate vorbi cu el, purtam un dialog cu mine, că din partea dânsului nu am primit niciun răspuns. Poate să mă dea și afară din țară. Păcat de suporterii care au venit la meci, ne pregătim pentru următorul meci. Încercăm să scoatem ce e mai bun din toate meciurile”, a spus Cristi Săpunaru, după acel meci.
„Nu este adevărat ce a spus domnul Săpunaru despre mine! Oricum, meciul meu este înregistrat și nu aș vrea să-l fac de rușine publicând discuția dintre mine și dânsul în momentul în care mă amenință spunând: «Până la capăt, n-o scoți cu mine! Îți arăt eu, o să vezi!». Astea au fost cuvintele lui. Eu i-am spus doar că n-o să tolerez asemenea comportament din partea nimănui”, a fost replica lui Istvan Kovacs, la acea vreme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER