Istvan Kovacs a fost delegat la un meci din Liga 4 Satu Mare în acest weekend, în ciuda faptului că peste mai puțin de două săptămâni va arbitra finala de Conference League, AS Roma – Feyenoord.
Oficialul român va fi la centru în partida Viitorul Vetiş – CSM Victoria Carei, programată astăzi, de la ora 16:00. Interesant este că Istvan Kovacs este născut chiar în Carei, orașul din care provine echipa oaspete.
În urmă cu doar două zile, arbitrul care a avut o prestație excelentă în semifinala Ligii Campionilor, Manchester City – Real Madrid, a oficiat și Al-Taawon – Al Batin, meci din runda 27 a primei ligii din Arabia Saudită.
În acest sezon, românul a condus 10 partide în competiţiile de club UEFA. Istvan Kovacs este foarte apreciat în presa internațională, iar Gazzetta dello Sport i-a dedicat un amplu material.
Așa cum se întâmplă adesea când este desemnat un arbitru român, brigada va fi de naționalitate mixtă: asistenți vor fi compatrioții Marinescu și Artene, al patrulea oficial va fi elvețianul Scharer, în timp ce în camera VAR vor fi nemții Fritz, Dingert și Dankert.
Kovacs a fost ales în detrimentul mult mai experimentatului arbitru britanic Anthony Taylor, care era favorit să fie delegat la această finală.
Românul a arbitrat de șapte ori cluburi italiene, inclusiv Roma de două ori. Precedentele rezultate sunt pozitive, giallorossi au câștigat în ambele cazuri: prima manșă a optimilor de finală a Ligii Europa împotriva Braga (0-2 în Portugalia) și meciul din faza grupelor din această ediție a Conference League, împotriva lui Zorya Luhansk, 4-0 pe Olimpico”, au notat jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER