Anunț despre viitorul lui Daniel Oprița la CSA Steaua, chiar înainte de barajul cu CS Afumați: „Trebuie să vedem de ce avem nevoie să facem față!”
Iulian Miu, oficial CSA Steaua, a vorbit despre viitorul antrenorului Daniel Oprița, cu câteva zile înainte de manșa tur a barajului pentru promovarea în Liga 2.
Meciul dintre CSA Steaua și CS Afumați se va disputa sâmbătă, 22 mai, de la ora 17:30, în cadrul Complexului Sportiv Steaua.
Înaintea acestei primei partide din cadrul barajului de promovare, Iulian Miu le-a transmis jucătorilor Stelei să rămână cu picioarele pe pământ și să nu îi trateze pe ilfoveni cu superioritate.
Iulian Miu, despre viitorul lui Daniel Oprița, înainte de CSA Steaua – CS Afumați
De asemenea, Iulian Miu a dat de înțeles că indiferent de deznodământ Daniel Oprița ar trebui să continue în Ghencea.
„Eu ştiu foarte bine ce joacă Afumaţi, au jucat un baraj sezonul trecut. Eu m-am uitat la ambele meciuri pe care le-au avut cu FCSB.
Am văzut că acei tineri care sunt acum la FCSB 2 nu pot face faţă la liga a treia cu doar doi jucători de la prima echipă, fără ajutor de la prima echipă nu pot să facă faţă.
Trebuie să fim pregătiţi, să nu ne relaxăm că jucam cu Afumaţi. Echipa să fie montată, Daniel Opriţa e conştient şi ştie exact cum să îşi facă treaba, jucătorii au experienţă şi ştiu să gestioneze aceste momente. Sperăm să nu avem emoţii în această dublă cu Afumaţi.
Nu se schimbă nimic, lucrurile trebuie să meargă înainte, cu antrenorii care au venit atunci când echipa a fost într-un moment dificil în Liga 4. Uşor-uşor ajungem în Liga 2 şi trebuie să vedem de ce avem nevoie să facem faţă. Se va juca pe un stadion nou, suporterii vor veni, trebuie să ne organizăm mai bine”, a spus Iulian Miu, la Look Sport.
Steliștii s-au calificat în finala barajului de promovare după ce au trecut de Mostiștea Ulmu, scor 2-0 în tur și tot 2-0 în retur. De cealaltă parte, CS Afumați a eliminat-o pe FCSB 2, după 0-1 în tur și 4-1 în retur.