Iulian Miu la 44 de ani | Cum a început fotbalul, care a fost motivul pentru care a ratat transferul la Dinamo Kiev și răspunsul la întrebarea „Steaua sau FCSB”

Fostul internațional Iulian Miu împlinește 44 de ani. Cariera lui înseamnă 8 prezențe la echipa națională, 6 sezoane la Steaua cu trei campionate, două cupe ale României și două Supercupe. Astăzi are o carieră în televiziune, analist la Telekom Sport și antrenor secund la CSA Steaua, grupare care dorește promovarea în al treilea eșalon fotbalistic al țării. Născut în Militari, a început fotbalul în Cotroceni, dar cele mai mari performanțe le-a avut în Ghencea. Miu ne-a relatat, în premieră, cum a ratat transferul vieții și care sunt planurile sale de viitor.

Prosport: Cum ai ajuns la fotbal?

Iulian Miu: Pe la 7-8 ani m-am legitimat la Progresul. Nu mai știu exact cum am ajuns în Cotroceni, cert e că îmi aduc aminte cu nostalgie cum luam metroul de la stația Păcii până la stația Eroilor pentru a ajunge la antrenamente. Băgam o monedă de un leu, dus, și încă una întors. Cred că am adunat 10 ani la copiii și juniorii Progresului, o perioadă frumoasă din viața mea. Sunt născut la Roșiorii de Vede, pentru că părinții mei erau plecați în provincie și eu m-am născut pe drum, în acea localitate, la un spital din zonă. Eu am crescut în cartierul Militari, e clar cu ce echipă țineam de mic. Mai am o soră și un frate, Robert Miu, care a jucat și el pe la Năvodari, acum se ocupă de afaceri, nu mai are tangență cu fotbalul deloc.

Foto: Arhiva personală / Robert, Magda și Iulian – cei trei copii ai familiei Miu

Când ai terminat junioratul la Progresul, ce s-a întâmplat?

Am fost la un trial, nu mai aveam echipă, pe stadionul ICAR, era o arenă pe stânga cum vii dinspre Bulevardul 13 septembrie spre stadionul Ghencea. La acest trial organizat de Foresta Fălticeni am fost remarcat și am semnat cu formația moldavă, antrenată de Nicolae Babeti, iar echipa era patronată de Marius Huțu, cel care a avut Hotel Nord din București. Primul sezon a fost în Liga 3, am promovat, apoi încă un sezon în eșalonul secund. A fost destul de departe, dar am avut șansa să joc meci de meci și asta m-a ajutat foarte mult.

„Nea Tică Dănilescu m-a ochit și m-a furat cu mașina ca să semnez cu Steaua”

Cum ai ajuns la Steaua?

Cu șase luni înainte să îmi termin contractul, nea Tică Dănilescu m-a ochit și m-a pus să semnez cu formația din Ghencea. A venit cu mașina să mă ia, a stat de vorbă cu tata. Au venit mulți tineri atunci la echipa militară, Baciu și Dennis Șerban, dar și mulți alții… A urmat perioada din Champions League, cu Țiți Dumitiu apoi cu Mihai Stoichiță. Ce meciuri au fost cu Atletico Madrid, campioana Spaniei, ori cu Borussia Dortmund, ulterior campioana Europei… Am început să joc câteva minute în fiecare meci, apoi am ajuns titular și au fost 6 an magnifici la Steaua.

Momentul de vârf?

Cu siguranță dubla cu Slovenia pentru calificarea la Cupa Mondială 2002. 1-1 acasă după 1-2 la Ljublijana. Dacă ne-am fi calificat atunci, probabil soarta mea și a multor colegi ar fi fost altfel… Dar asta e viața! A fost un meci nedrept, am dominat categoric și nu ne-am calificat… Am mai vazut niște imagini cu acea partidă și nici acum nu îmi vine să cred.

• Tur: Slovenia – România 2-1
• Stelea – Iencsi, Popescu, IULIAN MIU (89 Pancu), Chivu – Contra, Sabău (84 Roșu), Ghioane, Mutu, Munteanu – Ad. Ilie (84 Ghioane), M. Niculae.
• Retur: România-Slovenia 1-1
• Lobonț – Contra, Popescu, IULIAN MIU (78 Mihalcea), Chivu – Ghioane (59 Ganea), Sabău, Mutu (59 Pancu), Munteanu – Ad. Ilie, M.Niculae

Ce îți aduci aminte din vestiar?

Multă dezamăgire. Am plâns cu toții, asta a fost… Îmi aduc aminte că n-am plâns niciodată ddupă un meci cum a fost în acea seară. Ce putea fi frumos? Să joc în centrul apărării lângă Gică Popescu, în dreapta mea Contra și în stânga Chivu… Cam bună linia de fund, nu?

Clar. Apoi la Steaua ai intrat în conflict cu conducerea.

Am fost la mijloc între nea Gigi și nea Piți și Giovani Becali. A trecut totul, dar am cam stat pe bară. Am făcut și greșeli multe. Timpul nu-l poți da înapoi.

„Am fost în două cantonamente cu Dinamo Kiev. Dar degeaba, nu am semnat nimic”

Când îî antrenezi acum pe tinerii jucători, le dai și sfaturi de viață?

Evident. Sper să nu facă toate greșelile pe care le-am făcut eu. Normal că sunt mai înțelept acum, am trecut prin atâtea.

Care e regretul vieții tale de fotbalist profesionist?

Faptul că n-am semnat cu Dinamo Kiev. Am fost în două cantonamente alături de ucraineni, unul la Kiev și altul în Antalya. Problema a fost că cele două cluburi, Dinamo Kiev și Steaua, nu s-au pus de acord. Eu aveam un salariu bun, Dinamo Kiev era o echipă de top atunci, Ar fi fost superb. Dar nu s-a materializat transferul, se pare că s-a cerut prea mult pe mine de domnul Viorel Păunescu. Am făcut multe antrenamente atunci, îmi aduc aminte că Valeri Lobanovski nu apărea prea des, însă ședințele de pregătire erau dirijate de el prin intermediul secunzilor, a colaboratorilor săi. Lobanovski era creierul acelui club și nimic nu se mișca fără acordul lui.

FCM Bacău cu Ilie Dumitrescu, în 2002?

Da. Știți deja toate poveștile de acolo, cu muzica din vestiar și altele. Dar mi-a prins bine, parcă nu era presiunea de la Steaua. Aopi Turcia, cu Hagi antrenor la Bursaspor – eu, Bogdan Vintilă, Ionel Ganea și Cornel Frăsineanu. Iarăși o perioadă interesantă cu un fotbal foarte aprig.

Ai câștigat destui bani, ce-ai făcut cu ei?

Am investit în terenuri, așa era perioada respectivă. Azi mai am câteva, am vândut multe dintre ele.

FCSB e Steaua?

Fugi de aici, cum să fie? Steaua e Steaua, FCSB e FCSB!

Păi tu unde ai jucat?

La Steaua, dar am plecat în 2002, aia era Steaua. Vom promova sigur în următorii ani și ne vom revedea în primul eșalon.

Unde te vezi peste 10 ani?

Tot la Steaua. Dar nu contează dacă antrenor, oficial, președinte, la organizare, la marketing sau copil de mingi. Viața mea e Steaua!