Iuliu Mureșan confirmă dezastrul de la Dinamo: „Doamne ferește!”. Ce se întâmplă dacă echipa retrogradează din Liga 1
Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, nici nu vrea să ia în calcul retrogradarea echipei din Liga 1, situație despre care spune că ar fi una aproape fără ieșire pentru „câini”.
Dinamo are numai șapte puncte adunate în aceste prime 11 etape ale Ligii 1 și are ca obiectiv declarat salvarea de la retrogradare. Cum clubul este în insolvență, „câinii” ar avea probleme foarte mari în cazul în care ar pica în eșalonul secund deoarece nu ar mai primi bani din trepturile TV, pe care se bazează planul de reorganizare.
Iuliu Mureșan nici nu vrea să se gândească la această variantă, care ar putea pune lacătul la Dinamo.
Iuliu Mureșan, speriat de retrogradarea lui Dinamo
Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, recunoaște că retrogradarea echipei ar pune mari bețe în roate planului de reorganizare, deoarece în club nu ar mai intra aproximativ 1,4 milioane de euro. Oficialul formației din Șoseaua Ștefan cel Mare recunoaște că, în acea situație, misiunea sa ar deveni extrem de grea.
„Doamne fereşte! Nici nu mă gândesc la asta (n.r. la retrogradare). Prima echipă care rămâne, de deasupra celor două (n.r. ultimele două clasate, care retrogradează), după baraj… Cam 1.4 milioane de euro e suma din banii televiziunii, care sunt bani! Dacă nu mai ai 1.400.000 de euro, nu ştiu cum s-ar susţine planul. Ar fi foarte greu”, a declarat Iuliu Mureșan pentru Telekom Sport.
31 martie 2022 este termenul limită până când trebuie aprobat planul de reorganizare al lui Dinamo, aflată în procedură de insolvență.