Noul atacant al FCSB-ului, desființat. „Mamut, o deziluzie! Nu are ce căuta la o echipă de top!”
Florin Prunea l-a desființat pe Ivan Mamut, nou atacant al FCSB-ului.
FCSB a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova pentru un schimb de jucători: Gigi Becali l-a trimis pe Ionuț Vînă în Bănie și i-a plătit 100.000 de euro lui Mihai Rotaru pentru a-i lua pe Ivan Mamut și Andrei Burlacu.
Decizia lui Gigi Becali de a-l ceda pe Ionuț Vînă și a-i lua pe Andrei Burlacu și Ivan Mamut nu este văzută cu ochi buni de către Florin Prunea.
Ivan Mamut, desființat de Florin Prunea
Fostul președinte al lui Dinamo București l-a desființat pe Ivan Mamut, despre care susține că nu are ce căuta la o echipă de top. Florin Prunea a vorbit și despre Andrei Burlacu, al doilea fotbalist al oltenilor ajuns la vicecampioana României, despre care spune că este un „copil bun”, dar care s-a pierdut pe drum.
„Mamut e o deziluzie la Craiova, nu are ce căuta la o echipă de top din România, deși s-au plătit mulți bani pe el. Burlacu e un copil bun, dar îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu el în ultima perioadă. A avut un început foarte bun de carieră, dar s-a pierdut cumva pe drum”, a spus Florin Prunea la TV TelekomSport.
Florin Bratu îi avertizează pe oficialii de la FCSB în privința lui Andrei Burlacu
Despre decizia lui Gigi Becali de a-l aduce pe Andrei Burlacu la FCSB a vorbit și Florin Bratu și îi avertizează pe oficialii vicecampioanei României. „Eu l-am avut pe Burlacu la Chiajna, e bun, dar e fragil, se accidentează repede. El, pus la punct cu o pregătire bună, poți să mai storci ceva din el. Poate juca în stângă, al doilea vârf. Avea accidentări la gleznă, la genunchi, nu foarte grave, dar care îl țineau departe o lună”.
Ivan Mamut are 26 de meciuri jucate la Universitatea Craiova
Ivan Mamut (24 de ani) a ajuns a Universitatea Craiova în luna octombrie a anului 2020, de la Inter Zapersic, sub formă de împrumut, iar în ianuarie 2021 a semnat un contract cu gruparea oltenilor până în vara anului 2025.
Atacantul cotat de site-urile de specialitate la 450.000 de euro a jucat în 26 de meciuri în tricoul Universității Craiova, a dat 3 goluri și a oferit 3 pase decisive.