Jan Pavel a oferit prima reacție după ce Gigi Becali a declarat că FCSB – CFR se joacă în Ghencea: „Sunt sătul de aceste vrăjeli. Avem modalități nenumărate de a protesta!”. Răspunsul DNA cu privire la plângerile penale depuse de steliști | EXCLUSIV

Jan Pavel a oferit prima reacție după ce Gigi Becali a declarat că FCSB - CFR se joacă în Ghencea: „Sunt sătul de aceste vrăjeli. Avem modalități nenumărate de a protesta!”. Răspunsul DNA cu privire la plângerile penale depuse de steliști | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luni, 31 iulie, Gigi Becali a anunțat că FCSB – CFR Cluj, programat pe 6 august, se va juca pe stadionul „Steaua” din Ghencea. În acest context, ProSport a luat legătura cu Jan Pavel, unul dintre cei mai cunoscuți foști lideri de galerie steliști. Acesta a menționat că, în cazul în care partida va avea loc pe arena din sectorul 6, suporterii „militarilor” au „modalități nenumărate de a protesta”. Una dintre acestea a fost depunerea, la mijlocul lunii iulie, a unor plângeri penale pe numele patronului vicecampioanei, dar și a Prim-Ministrului Marcel Ciolacu și Gabrielei Firea. În acest demers, ProSport a solicitat, la momentul respectiv, un punct de vedere al Direcției Naționale Anticorupție.

„Sunt sătul de aceste vrăjeli. De ce nu joacă la Rapid, Craiova sau pe orice alt stadion? De ce trebuie să joace pe Steaua?”

Gigi Becali a anunțat astăzi, 31 iulie, că derby-ul rundei 4 a Superligii, FCSB – CFR Cluj, va avea loc pe stadionul „Steaua” din Ghencea

Da, s-a semnat. Da, duminică se va juca pe Ghencea. Nu are rost acum să… Bine că s-a rezolvat. Dacă se rezolvă, totul este bine. Ce a fost, a fost. Nu mai are rost să comentăm ce a fost. Avem obligație, noi, staff-ul, jucătorii și antrenorii să nu spunem că suntem noi Steaua. Atât. Și nu o s-o facem. Nu avem cum să-i oprim pe cei din galerie, ăia nu ai cum să îi oprești, îți dai seama.”

Mai mult, conform celor de la GSP, între vicecampioana Superligii și Clubul Sportiv al Armatei s-ar fi semnat deja contractul de închiriere.

În acest context, ProSport a luat legătura cu Jan Pavel, unul dintre cei mai cunoscuți foști lideri de galerie ai roș-albaștrilor.

Sunt sătul de aceste vrăjeli. Se forțează și chiar nu înțeleg. De ce nu joacă la Rapid, la Craiova sau pe orice alt stadion? De ce trebuie să joace pe „Steaua”? Ok, a declarat că a semnat Gigi Becali, dar înseamnă că s-a semnat contractul? Da, s-au făcut plângeri penale, se vor mai face. Nu știu exact la ce număr au ajuns plângerile, am fost plecat o săptămână, dar sunt făcute. Evident, avem și alte modalități de a protesta, nu doar prin aceste plângeri. Legat de eventuale incidente, nu știu ce să zic, n-am de unde să știu. Fiecare acționează cum crede de cuviință, fiecare gândește în felul lui.”

Răspunsul DNA cu privire la plângerile penale depuse de suporterii Stelei: „Lucrarea respectivă se află în faza de examinare a sesizării!”

Pe 13 iulie, Jan Pavel, într-un punct de vedere oferit în exclusivitate pentru ProSport, înaintea partidei FCSB – Dinamo, un adevărat roller-coaster de a fi sau a nu fi pe stadionul „Steaua”, acesta a mărturisit că, la momentul respectiv, se depuseseră „366 de plângeri penale făcute pentru trafic de influență și abuz în serviciu pentru Marcel Ciolacu, Gigi Becali și Gabriela Firea” (LINK AICI).

ProSport a solicitat Direcției Naționale Anticorupție, printr-un email, informații legate de respectivele plângeri. În răspunsul primit pe 20 iulie, a fost menționat un număr sub jumătatea celor 366. Răspunsul complet, mai jos (VEZI ȘI FOTO).

La solicitarea dvs. din data de 17 iulie 2023, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă transmită următoarele:

Pe rolul DNA, Secția de combatere a corupției, a fost înregistrată o lucrare ce cuprinde 127 de sesizări formulate de diverse persoane fizice, „cu privire la închirierea stadionului „Steaua”, de către FCSB, în vederea disputării unei partide de fotbal cu Dinamo București”.

Lucrarea respectivă se află în faza de examinare a sesizării (conform art. 294 din Codul de Procedură Penală), ce reprezintă o etapă prealabilă a declanșării procesului penal care vizează regularitatea actului de sesizare, competența organului judiciar sau existența unor impedimente pentru începerea urmăririi penale în cauză.”

Conform ultimei declarații a lui Jan Pavel, suporterii Stelei vor continua acest demers, printre altele.

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×