Jean Pădureanu, eliberat condiționat. Decizia a fost contestată de procurori
Fostul președinte al Gloriei Bistrița Jean Pădureanu, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiționat, după decizia de joi a Judecătoriei Sectorului 4, care a fost însă contestată de procurorii DNA.
Contestația DNA se va judeca la Tribunalul București, care va da o decizie definitivă. Până atunci, Jean Pădureanu rămâne în închisoare.
Fostul președinte al clubului de fotbal Gloria Bistrița a fost condamnat definitiv, în 4 martie, la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani, în dosarul privind transferul unor jucători. Executarea pedepsei a început în ziua în care a fost condamnat și expiră la 3 iulie 2017. Pădureanu a fost încarcerat la Spitalul Penitenciar Jilava.
În 12 iunie 2014, Tribunalul Ilfov a respins cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei, decizie confirmată de Curtea de Apel București (CAB) în 1 octombrie 2014.
Tribunalul a dispus, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Național de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate și tratate și în rețeaua penitenciară.
Avocatul lui Jean Pădureanu declara în 12 iunie că decizia Tribunalului Ilfov, ca acesta să rămână încarcerat, nu este corectă, întrucât starea sa de sănătate se agravează pe zi ce trece, are pierderi de memorie și merge cu însoțitor.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat în 23 septembrie că a primit o cerere de grațiere a pedepsei lui Jean Pădureanu, care este în curs de soluționare, precizând că probabil în una-două săptămâni va fi dat un răspuns.
Alături de Jean Pădureanu, au fost condamnați, în dosarul Transferurilor, George Copos, la trei ani și opt luni, Mihai Stoica, la trei ani și șase luni, Cristian Borcea și Ioan Becali, la câte șase ani și patru luni, Victor Becali, la patru ani și opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună și zece zile, Gheorghe Nețoiu, la trei ani și patru luni de închisoare, toți fiind încarcerați din 4 martie.
George Copos a fost eliberat condiționat pe 7 aprilie.
Catalin Lupasteanu, catalin.lupasteanu@mediafax.ro