Jefte Betancor, mesaj războinic pentru Andrei Ivan și Florin Tănase în lupta pentru titlul de golgheter al Ligii 1. „Este obiectivul meu!”
Jefte Betancor (28 de ani) a ajuns la 14 goluri marcate în sezonul 2021 – 2022 din Liga 1, iar spaniolul este cu gândul la câștigarea titlului de golgheter în ediția actuală.
Atacantul formației Farul Constanța și-a trecut numele pe tabela de marcaj de două ori în partida cu Academica Clinceni, scor 8-2, iar acesta a prins încredere.
Jefte Betancor a vorbit despre jocul cu Academica Clinceni, scor 8-2, iar spaniolul crede că Farul Constanța ar fi putut să înscrie mult mai multe goluri.
Jefte Betancor, mesaj războinic pentru Andrei Ivan și Florin Tănase în lupta pentru titlul de golgheter al Ligii 1
Atacantul spaniol a vorbi și despre lupta pentru postul de titular pe care trebuie să o ducă cu Adrian Petre, iar acesta a transmis că nu este în competiție cu niciun coechipier.
„Sunt foarte fericit pentru mine, pentru echipă. Am luat trei puncte foarte importante pentru play-off. Am muncit pentru asta și e important că am câștigat cele trei puncte. A fost greu să fiu suspendat, dar după am jucat și am înscris. Puteam să marcăm și mai multe goluri. Nu sunt în competiție cu nimeni, joc pentru echipa mea. Muncesc și sunt fericit pentru asta. Îmi doresc, normal. Obiectivul meu este să fiu pe primul loc, muncesc pentru asta, dar prefer să câștige echipa pentru că este mult mai important”, a spus Jefte Betancor la finalul meciului Academica Clinceni – Farul 2-8.
Jefte Betancor se află pe primul loc în clasamentul golgheterilor cu 14 goluri marcate în sezonul actual, iar spaniolul este urmat de Andrei Ivan (11 goluri) și Florin Tănase (10 goluri).
Ce a spus Dragoș Nedelcu după Academica Clinceni – Farul Constanța 2-8
„Nu îmi aduc aminte, probabil de o bună perioadă de timp. Mă bucur că am marcat și că am câștigat. A fost un meci bun. Mă simt foarte bine, mi-am dorit să mă întorc și să joc mai mult decât în prima parte a sezonului. Mi-a spus ce își dorește de la mine și de la echipă în repriza a doua. Am pregătit fazele fixe foarte bine și a fost o inspirație la acea fază, colegii mei au judecat foarte bine și am primit o minge foarte bună în careu. Trebuie să ne gândim foarte bine că urmează un meci foarte important, trebuie să ne revenim din punct de vedere fizic și mental. Trebuie să fim concentrați pentru că este o finală. Dacă o să câștigăm o să avem șanse mai mari de play-off”, a spus Dragoș Nedelcu.