Joseph Akpala, noua vedetă a lui Dinamo, gata de debut! Atacantul nigerian va fi în lot la meciul cu Astra Giurgiu, din Cupa României | EXCLUSIV
Joseph Akpala ar putea debuta în curând la Dinamo! ProSport a aflat că vârful nigerian va fi în lot pentru duelul cu Astra Giurgiu, din Cupa României.
Fostul atacant al lui Werder Bremen a intrat deja în programul de pregătire al lui Gigi Mulțescu, iar tehnicianul și-ar dori să îi acorde câteva minute în Cupa României și speră ca Akpala să devină un om de bază pentru partidele „câinilor” din play-out.
Dinamo suferă teribil pe faza ofensivă, iar Mulțescu speră ca Akpala să rezolve o parte dintre problemele roș-albilor, care s-au confruntat și cu accidentări și jucători suspendați în ultima perioadă.
Joseph Akpala va fi în lot pentru meciul lui Dinamo cu Astra, din Cupa României
„Câinii” l-au aruncat repede în luptă pe Raul Albentosa, care a jucat 90 de minute în partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, iar acum abia așteaptă și debutul lui Joseph Akpala, asta deși nigerianul n-a mai jucat de o bună bucată de timp.
ProSport a aflat că Akpala n-are nicio șansă să joace în duelul cu Clinceni, din ultima etapă a sezonului regular, însă el va fi cu siguranță în lot pentru partida de la Giurgiu, cu Astra, programată pe 13 aprilie, în prima manșă a semifinalelor Cupei României.
Joseph Akpala a fost prezentat oficial miercuri, iar nigerianul a pozat pentru prima oară în tricoul lui Dinamo, alături de managerul sportiv Mario Nicolae.
Joseph Akpala, dorit de Crystal Palace și West Ham
În 2012, pe fondul evoluțiilor excelente de la Brugge, Akpala a fost dorit de trei echipe bune din Europa: Werder Bremen, West Ham și Celtic.
În cele din urmă, vârful adus acum de Dinamo a ales să joace în campionatul Germaniei și a semnat contractul carierei pe 22 august, cu două zile înainte de a împlini vârsta de 26 de ani.
9 va fi numărul oficial de joc al lui Joseph Akpala la Dinamo, purtat în acest sezon de Magaye Gueye, suspendat provizoriu de Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD).