Juan Camara a spus și el adio lui Dinamo, iar mijlocașul a făcut un rezumat al aventurii din „Ștefan cel Mare” și a ținut să-și laude colegii, care s-au comportat „incredibil” într-o perioadă foarte grea.
Așteptat de Gică Craioveanu la Universitatea Craiova, spaniolul a avut un mesaj special și pentru ultrașii dinamoviști. Camara nu poate uita momentele superbe în care fanii și-au încurajat echipa, înaintea meciurilor de pe teren propriu.
Juan Camara a subliniat că și-a dat seama de situația grea încă din prima lungă, dar susține că s-a simțit grozav, alături de un grup de jucători minunați.
„Azi trebuie să-mi iau rămas bun într-un mod la care nu m-am gândit niciodată, după multele probleme financiare, pe care le-am avut din prima lună. Nu mi-am imaginat așa ceva!
Au fost luni foarte dificile, luni în care am încercat să dăm din noi tot ceea ce este mai bun. Și asta pentru acei fani care au fost mereu aproape de noi, prin fiecare mesaj de pe rețelele de socializare, plus fiecare meci de acasă, în care oamenii ne așteptau la stadion.
Au trecut cinci luni și jumătate de când am întâlnit un grup de jucători incredibili.
Îi mulțumesc lui Dinamo pentru că m-a făcut să mă simt grozav.
Toate cele bune le doresc”, a scris Juan Camara, pe Instagram.
View this post on Instagram A post shared by Juan Cámara (@juancamara17)
A post shared by Juan Cámara (@juancamara17)
Fotbalistul spaniol este dorit de Universitatea Craiova, dar și de CFR Cluj, două dintre echipele puternice din Liga 1, care se luptă pentru titlu.
Camara este un jucător de mare talent. Totul depinde de Papură unde ar juca, pe ce post, dacă vine la noi. Este un jucător de calitate, stângaci, driblează ușor, destul de complet. Dacă scoți 7-8 echipe din La Liga, atunci ar juca fără probleme în prima ligă din Spania, la echipe precum Levante sau Elche. Formații de genul acesta ar avea nevoie de un jucător precum Camara”, a spus Gică Craioveanu, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER