Jucătorii Astrei au planuri mari după remiza cu Botoșani, dar trag încă un semnal de alarmă: „Deja nu mai e un mister!”
Astra vrea să termine pe podiumul Ligii 1, deși nu poate juca în Europa. Giurgiuvenii au scăpat fără gol primit (0-0) la Botoșani și speră să termine peste echipa lui Marius Croitoru.
Problemele financiare sunt însă departe de a se rezolva la Giurgiu, după cum a subliniat și portarul David Lazar.
Lazar: „Fiecare jucătorul vrea să plece, deja nu mai e un mister ce condiții avem aici!”
„Noi am venit să câștigăm aici, dar având în vedere cum s-a desfășurat jocul, rezultatul este echitabil. Nu am strălucit nici noi, nici ei. E un plus pentru noi că nu am luat gol. S-a văzut lipsa de prospețime, am venit chiar cu două zile înainte, drumul a fost foarte lung, dar asta nu e o scuză. Când intrăm pe teren trebuie să fim profesioniști și să dăm totul. Cred că fiecare jucător se gândește să plece la mai bine, deja nu mai e un mister ce condiții avem aici. Și eu mă gândesc la fel, vreau să apăr cât mai bine, să fiu văzut”, a spus portarul formației din Giurgiu.
„Am vorbit să nu primim goluri la început, după ce am pățit în ultimele două meciuri. Eu cred că puteam să câștigăm, dar mai avem trei meciuri și sper să câștigăm și să terminăm pe locul 3”, a spus și japonezul Seto, ajuns la 34 de ani.
„Încercăm să ne facem cât mai bine treaba în apărare, dar din păcate n-am marcat. N-am avut presiune, am fost conduși în două meciuri și vrem să ne atingem obiectivul, locul 3. Nu putem să spunem că este un rezultat bun, dar i-am lăsat sub noi pe cei de la Botoșani”, a declarat Constantin Dima, fundașul Astrei.
După ce meciul FC Viitorul – Academica Clinceni a fost amânat din cauza unor teste pentru coronavirus invalide, partida dintre FC Botoșani și Astra Giurgiu a fost una modestă. Cele două formații nu au reușit să înscrie, iar acest rezultat o duce pe FC Botoșani pe locul 4, cu 29 de puncte, cel puțin până duminică, atunci când FCSB va juca meciul cu Universitatea Craiova.