Neluțu Varga a decis să îl demită pe Marius Șumudică după eliminarea celor de la CFR Cluj din Europa League, însă patronul campioanei României nu are parte de susținerea jucătorilor.
Finanțatorul lui CFR Cluj a decis să îi dea afară pe Marius Șumudică, Marian Copilu și Ionuț Ivașcu, juristul firmei care administrează clubul din Gruia, iar ProSport a aflat că toți jucătorii campioanei României sunt de partea antrenorului în scandalul iscat după eliminarea din Europa League.
A doua zi după ce CFR Cluj a fost învinsă de Steaua Roșie Belgrad și eliminată din play-off-ul Europa League, Marius Șumudică a primit interzis la antrenamentele ardelenilor, dar tehnicianul are parte de susținerea fotbaliștilor.
ProSport a aflat că toți jucătorii de la CFR Cluj, mai puțin Ovidiu Hoban, îl sprijină pe Marius Șumudică și și-au făcut un plan ca Neluțu Varga să își schimbe decizia. Aceștia s-au hotărât să îi ceară patronului grupării din Gruia să nu îl dea afară pe antrenorul în vârstă de 50 de ani.
Spre surprinderea lui Marius Șumudică, Ciprian Deac și Mario Camora, doi dintre cei mai experimentați jucători din lotul campioanei României, îl sprijină și i-au transmis lui Neluțu Varga că nu vor un alt antrenor.
Așa cum ProSport a scris, Șumudică e susținut de jucători. Acesta i-a strâns în magazinul oficial al clubului, departe de ochii curioșilor, iar imaginea de mai jos vorbește de la sine despre situația din vestiar.
Singurul fotbalist din lotul campioanei României care nu a fost alături de jucători a fost Ovidiu Hoban, fotbalistul care a și cântat împotriva lui Marius Șumudică după umilința suferită de CFR Cluj la Belgrad, scor 0-4, cu Steaua Roșție. Acesta a fredonat la vestiare „La revedere, Șumi, la revedere”, în timp ce antrenorul era la conferința de presă.
CFR Cluj a fost eliminată de Steaua Roșie Belgrad din Europa League, dar trupa din Gruia va juca în grupele Conference League, acolo unde ardelenii pot încasa premii uriașe de la UEFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER