Jucătorii de la FCSB, neplătiți! Au câștigat Cupa României, dar n-au mai primit salariile de aproape două luni | EXCLUSIV

FCSB a câștigat Cupa României și va putea juca în turul 1 preliminar al Europa League, dar ProSport a aflat că există mici problem cu banii la gruparea antrenată de Toni Petrea.

Chiar dacă și-au asigurat un loc în turul 1 preliminar al Europa League, ProSport a aflat că jucătorii de la FCSB nu și-au mai încasat salariile de două luni.

Jucătorii de la FCSB sunt neplătiți de două luni

Gigi Becali nu le-a plătit jucătorilor săi salariile pe lunile mai și iunie, iar la finalul acestei luni se vor împlini două luni de când fotbaliștilor pregătiți de Toni Petrea și Thomas Neubert nu le-au mai intrat banii în conturi și vor putea să notifice clubul. Aceștia au posibilitatea să ceară să devină liberi de contract după 60 de zile de neplată, iar clubul va avea la dispoziție 15 zile să rezolve problema.

Deși vor avea posibilitatea să notifice clubul, șansele ca jucătorii de la FCSB să facă acestea sunt mici. La clubul deținut de Gigi Becali nu au existat mari probleme financiare, iar latifundiarul din Pipera ar putea să le umple conturile fotbaliștilor săi înainte ca aceștia să intre în mini-vacanța care va avea loc la finalul sezonului 2019 – 2020.

FCSB mai are două meciuri de disputat în sezonul 2019 – 2020. Roș-albaștrii se vor duela cu CFR Cluj vineri, 31 iulie, de la ora 21.00, pe „Arena Națională”, meci din etapa a 8-a a play-off-ului care a fost amânat din cauza focarului de COVID-19 apărut la gruparea din Gruia.

Ultima partidă a vicecampioanei României din sezonul 2019 – 2020 va avea loc pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu, cu Astra Giurgiu, în etapa a 10-a, Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.

  • 4 este locul ocupat de FCSB în clasamentul play-off-ului Ligii 1
  • 31 de puncte are FCSB 
  • 2 victorii, trei remize și trei înfrângeri are vicecampioana României în play-off-ul Ligii 1
Publicat: 28 07. 2020, 11:42
Actualizat: 28 07. 2020, 13:11