Jucătorii lui FC Hermannstadt, cu moralul la pământ după dezastrul din meciul cu Viitorul. „Va fi ca la înmormântare în autocar”. Ce spune Ousmane Viera despre schimbarea lui Vasile Miriuță
Este derută la FC Hermannstadt. Echipa nu mai pierduse de trei meciuri, cu Vasile Miriuță pe bancă. Primul meci pentru spaniolul Ruben Albes a fost un dezastru. Formația din Sibiu a pierdut cu 4-1, iar cei de la Viitorul au făcut spectacol și au ratat o mulțime de ocazii.
Jucătorii au fost de partea lui Vasile Miriuță, înainte ca acesta să plece, iar acum încearcă să-l susțină și să-l scuze pe noul antrenor. Ruben Alves a fost numit la echipă acum trei zile la recomandarea lui Rivaldo. Spaniolul a venit în România de la casa de vacanță din Grecia.
„Domnul antrenor nu a putut să schimbe prea mult. Este străin și are nevoie de o perioadă de adaptare. Este greu să tot schimbi antrenori, dar nu contează cine stă pe bancă… noi trebuie să muncim foarte mult și să jucăm cât mai bine”, a declarat Ousmane Viera.
„Vom face 9 ore până la Sibiu, va fi ca la înmormântare în autocar. Cred că Mister are o filosofie diferită față de Miriuță. Încercăm altă strategie față de domnul Miriuță, e greu până vom învăța ceea ce vrea domnul antrenor. Domnul Miriuță avea un joc mai simplu, voia să scoatem mingea la margine și să centrăm. Cu Mister, încercăm să pasăm mai mult”, a declarat și Adrian Bălan, omul care a înscris singurul gol al oaspeților la Ovidiu.
Jucătorii derutați că echipa nu are licență pentru Liga 1
A fost zile agitate la Sibiu. Echipa a pierdut licența pentru Liga 1,din cauza unei datorii către un fost jucător, iar oficialii încearcă să rezolve problema
„Viitorul a jucat mai bine ca noi și a câștigat. Trebuie să ne gândim la meciul următor. Dacă jucăm așa ne ducem în Liga a doua. Eu cred că avem valoare și că nu merităm. Este greu să știi că echipa nu are licență, dar sper că lucrurile se vor rezolva”, a mai spus Viera.