Helmut Duckadam este de părere că la Universitatea Craiova sunt câțiva jucători care nu ar fi vrut ca FCSB să câștige titlul.
FCSB avea nevoie ca Universitatea Craiova să o învingă pe CFR Cluj în etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 1, sezonul 2021 – 2022, pentru ca meciul din etapa a 10-a să se joace cu titlul pe masă.
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj, scor 1-2, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, iar trupa lui Dan Petrescu a câștigat cel de-al 5-lea titlu consecutiv.
Helmut Duckadam a vorbit despre lupta pentru titlu din Liga 1 și a dezvăluit că la Universitatea Craiova sunt patru jucători care nu și-ar fi dorit să o încurce pe CFR Cluj, iar dintre cei patru atrei au fost titulari în Gruia.
„Mă gândesc la jucătorii care au plecat cum au plecat, nu în condiții amiabile, Crețu, Găman, Papp, Vînă, nu știu cât și-ar fi dorit ei să facă astfel încât FCSB să ia campionatul.
FCSB nu a pierdut acum campionatul, au fost 14 puncte la finalul sezonului regulat. CFR a câștigat meritat, e o echipă care a știut ce vrea”, a declarat Helmut Duckadam, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
„Cu siguranță că experiența a fost un atu. FCSB are jucători talentați, tineri, dar, în unele momente, au fost bulversați, ori au fost prea criticați, ori prea lăudați”, a transmis Helmut Duckadam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER