Alexandru David, președintele lui Dinamo, i-a răspuns într-un mod ironic lui Mircea Axente, care și-a reziliat contractul cu „câinii” în această iarnă. Oficialul consideră că atacantul nu este capabil să facă față la un club de un asemenea calibru, unde pretențiile sunt mari: „este un băiat atât de gingaș și de sensibil și nu rezistă la presiune, a plecat”, a spus David.
„Nu sunt de acord cu Axente. Pentru că este un băiat atât de gingaș și de sensibil și nu rezistă la presiune a plecat. Are vârsta necesară să mai demonstreze și pe la fotbal. Îmi pare foarte rău că nu a spus lucrurile astea până acum, că aș fi vrut să facem un schimb, să vină el în management și să mă duc eu în locul lui.Sunt convins că fiecare dintre noi ne-am fi descurcat mai bine în noile poziții.
Ar fi fost mai bine și pentru club că nu ar mai fi trebuit să plătim o poală de bani pentru ca el să plece. Trebuie să vorbească mai mult la fotbal și mai puțin prin cafenele. A zis că a schimbat mulți antrenori, niciunul dintre antrenorii aștia nu i-au dat șanse?! Toți or fi fost nebuni?! El e fără șanse. Tocmai că e mai gingaș și e mai sensibil, am adus alții și sperăm să fie mai bărbați”, a spus Alexandru David pentru DigiSport.
După doar 6 luni la Dinamo, Axente a plecat fără să-și treacă în cont performanțe notabile. A marcat un singur gol, în derby-ul cu FCSB (3-3), iar recent Mircea Rednic a decis că nu mai are nevoie de serviciile sale. După despărțire, atacantul a declarat că nu a primit șansele pe care le merita: „Nu știu de ce nu am mai avut șansele pe care consider eu că le merităm și pe care mi le doream, N-am primit motive, nu am primit explicații, astea au fost deciziile clubului, deciziile antrenorilor. Tocmai din acest motiv, Dinamo a ajuns aproape de retrogradare, adică pe locul 11, pentru că au fost multe situații care nu s-au gestionat corespunzător”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER