Jucătorul despre care Mihai Rotaru spunea că e „Totti al Craiovei” a semnat prelungirea contractului | EXCLUSIV

Unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Universităţii Craiova, mijlocaşul Alexandru Mateiu (32 de ani), va continua cel puţin încă un sezon la formaţia din Bănie, cu care a căzut de acord pentru prelungirea înţelegerii.

Contractul jucătorului cu clubul craiovean expira în vara aceasta, dar el a primit o ofertă de prelungire şi pentru stagiunea următoare, cu opţiune de continuare şi din 2023.

Deşi se părea că Mateiu se va despărţi de formaţia din Bănie la finalul acestui sezon, după evoluţiile din ultima perioadă şi golul marcat în meciul din deplasare cu CFR Cluj, jucătorul i-a convins pe conducătorii clubului din Bănie să-i mai acorde un an de contract.

Alexandru Mateiu şi-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Alexandru Mateiu a venit la Universitatea Craiova în urmă cu opt ani şi este cel mai vechi jucător al echipei, alături de căpitanul Nicuşor Bancu.

Cotat la 550.000 de euro pe transfermarkt, jucătorul originar din Braşov a evoluat în 248 de meciuri pentru formaţia din Bănie, pentru care a acumulat 11 goluri şi tot atâtea pase de gol, în cei opt ani. În acest sezon, Alexandru Mateiu a evoluat în 26 de partide la Universitatea Craiova, pentru care a marcat un gol şi a oferit un assist.

Mateiu, una dintre „slăbiciunile” lui Mihai Rotaru

Alexandru Mateiu este unul dintre jucătorii preferaţi ai finanţatorului Mihai Rotaru, care spunea, în urmă cu doi ani, că mijlocaşul este „sufletul echipei” şi va rămâne la Universitatea Craiova până la finalul carierei. „Nici de glumă nu este bună plecarea lui Mateiu, el este sufletul nostru. El va fi Totti al Craiovei” afirma Mihai Rotaru.

Alexandru Mateiu a fost primul transfer important al lui Mihai Rotaru la Universitatea Craiova, finanţatorul plătind 250.000 de euro lui FC Braşov, în 2014. În momentul tranzacţiei, Universitatea Craiova evolua în Liga a II-a, în timp ce braşovenii activau în primul eşalon. Cu  Universitatea Craiova, Alexandru Mateiu a câştigat două Cupe ale României şi o Supercupă, în cei opt ani de contract.

 

Publicat: 21 05. 2022, 14:58