Mihai Rotaru a subliniat că Andrei Ivan a fost foarte aproape de un transfer la Espanyol, pe vremea când spaniolii se aflau în primul eșalon, alături de giganții Barcelona și Real Madrid.
Finanțatorul din Bănie a subliniat cum au decurs negocierile pentru atacantul ajuns și la naționala României, într-o perioadă în care gruparea din Barcelona era pregătită chiar de Costel Gâlcă.
Mihai Rotaru a mărturisit că propunerea a fost cât se poate de serioasă, iar faptul că Andrei Ivan a fost dorit la vremea respectivă de Costel Gâlcă poate fi secretul evoluțiilor bune de acum.
Ajuns și la Rapid Viena, trecut și prin campionatul Rusiei, la cei de la Krasnodar, Andrei Ivan a marcat un gol în victoria oltenilor din Giulești cu Rapid, scor 2-1. Asta după ce a fost criticat de multe ori pe parcursul acestui sezon, suporterii acuzându-l că nu oferă prea multe pe teren.
„Am avut ofertă scrisă de la Espanyol pentru Ivan. Espanyol a făcut oferta, iar Gâlcă a venit cu această propunere, a fost unul dintre elemente.
Am respins acea ofertă. Un jucător simte când cineva îi dă încredere și încearcă să o răsplătească. Ei vor să performeze”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.
Costel Gâlcă spunea după victoria cu Rapid că Andrei Ivan este de fapt un vârf veritabil, chiar dacă fotbalistul din Bănie a fost plimbat pe mai multe poziții de-a lungul timpului.
„Sunt fericit că am luat cele trei puncte. Cred că trebuie să avem mai multă siguranță și în atac și în apărare.
Pentru mine Ivan este atacant, dar joacă de mult timp extremă. Se simte bine pentru că a avut goluri în acest meciuri și pentru că poziția lui în teren și sprijinul colegilor îi dau mai multe opțiuni”, spunea Costel Gâlcă, după victoria mare din play-off-ul Superligii, cu referire la fotbalistul care a fost dorit și de francezii de la Bordeaux.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER