Junior Morais (34 de ani), fudașul celor de la Rapid, nu va juca la meciul pe care giuleștenii îl vor juca împotriva Universității Craiova.
După ce FRF a schimbat regulile și antrenorii fără licență PRO nu mai au voie să vorbeasc la conferințele de presă, să se ridice de pe bancă în timpul meciurilor, Adrian Matei a fost cel care a oferit detalii despre Junior Morais.
Antrenorul din acte al Rapidului a participat la conferința de presă susținută înaintea meciului cu Universitatea Craiova, iar acesta a transmis că fundașul stânga brazilian va lipsi la derby-ul cu echipa lui Laurențiu Reghecampf.
Adrian Matei speră ca jucătorul care îl va înlocui pe Junior Morais să reușească să joace la fel de bine ca fundașul brazilian, iar giuleștenii să nu simtă lipsa acestuia.
„Junior poate să fie o lipsă, dar ceilaţi care or să îi ia locul, pentru că încă nu a fost ales cel care o să îl înlocuiască pe Junior, cred că o să dea totul şi nu o să simţim lipsa lui”, a spus Adrian Matei, la conferinţa de presă susținută înaintea meciului Rapid – Universitatea Craiova.
Adrian Matei a comentat și despre faptul că delegația Universității Craiova va face depalsarea către București cu trenul, dar și despre modul în care se va prezenta echipa lui Laurențiu Reghecampf.
„De regulă cu trenul se călătoreşte foarte greu, se ajunge foarte greu la Bucureşti. E o echipă care încearcă să joace fotbal, care cred că va fi foarte disciplinată, că până la urmă cred că aici a fost succesul lui Laurenţiu Reghecampf, vom întâlni o echipă puternică. Cred că nu există o favorită în acest meci”, a mai spus Matei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER