Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a admis că la Astra Giurgiu este un focar de coronavirus. Tânărul conducător anunță că o decizie se va lua în jurul orei 14.00 după ce vor sosi rezultatele retestărilor de la echipa mare patronată de Ion Niculae.
Vineri, ziua decisivă pentru meciul Dinamo – Astra! Justin Ștefan: „Am vorbit cu cei de la DSP Giurgiu!”
Astra, care a bătut-o în ultima etapă pe Poli Iași, scor 4-0, are în acest moment nouă jucători depistați pozitiv cu COVID-19 la prima echipă, patru dintre fotbaliști infectându-se din nou.
De asemenea, la echipa a doua este un focar de coronavirus.
„Da, așa este! Am confimarea telefonică: sunt 12 cazuri de Covid 19 a Astra 2, jucători care sunt trecuți în evidența noastră pe lista B.
În momentul acesta cum spune protocolul se așteaptă retestarea jucătorilor. O decizie finală asupra meciului Dinamo – Astra se va lua după ce aflăm rezultatele retestărilor. Există șanse să nu se joace partida Dinamo – Astra. O decizie vom lua după prânz.
Trecem printr-o perioadă dificilă, cred că e nevoie de un nou semnal de alarmă. Vă reamintesc studiile din țările nordice care susțin clar că transmiterea virusului nu are loc pe teren, ci în afara terenului. Asta înseamnă mai multă grijă în afara perimetrului sportiv”, a încheiat Justin Ștefan la ProSport Live.
Vestea poate fi una bună pentru Cosmin Contra și jucătorii lui: echipa din „Ștefan cel Mare” trece printr-o perioadă groaznică: roș-albii ocupă locul 14 în clasament, cu doar 5 puncte obținute în acest sezon. „Câinii” au înregistrat o singură victorie, două egaluri și cinci înfrângeri, iar în ultima etapă au pierdut și cu Sepsi, la Sfântu Gheorghe, scor 0-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER