Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a comentat în direct la ProSport LIVE clinciul mediatic fără de final dintre LPF și FRF pe tema finalului de sezon din Liga 1, unul tot mai greu de preconizat, în contextul infectărilor în masă din cadrul cluburilor.
Oficialul de la Ligă speră ca tot conflictul iscat între cele două instituții să ia sfârșit spre binele fotbalului românesc și afirmă că Răzvan Burleanu ar fi informat greșit de angajații Federației, care-i transmit informații false despre declarațiile sale.
Justin Ștefan nu crede într-o eventuală conspirație despre infectarea de la CFR Cluj. În ultimul timp au circulat mai multe zvonuri potrivit cărora formația din Gruia ar fi fost sabotată în privința testării pentru coronavirus, pentru că cei peste 20 de infectați diagnosticați la București, la o clinică privată, nu au fost confirmați ulterior, la câteva zile distanță, și la unitățile spitalicești de stat, acolo unde rezultatele au fost negative.
Ștefan consideră că finalul de sezon din Liga 1 trebuie să se dispute pe teren, în condiții de maximă siguranță, acesta fiind unicul obiectiv al LPF, pentru ca primul eșalon să se finalizeze în timp util. Liga Profesionistă de Fotbal ar fi elaborat mai multe scenarii în acest sens și urmează să-l pună în aplicare în următoarele zile.
„În astfel de momente e inutil să îi arăți pe ceilalți cu degetul, ci să vii cu soluții. Burleanu a spus lucruri eronate, poate a fost informat greșit de subalterni. Nu înțeleg aceste presiuni. Obiectivul e de a juca meciurile. UEFA a spus din martie că ideal ar fi să se termine campionatele pe teren. Nu am înțeles intervenția lui Burleanu. Am văzut că organizarea la FRF e excepțională, la nivelul LPF e mai slabă. Din păcate, doar noi ne-am propus să ducem la bun sfârșit competiția în formatul inițial. Refuz să discut scenarii la acest moment.
Vom vedea care sunt cele mai bune măsuri pentru a nu nedreptăți pe nimeni.Am făcut un chestionar, pe care l-am înaintat și la FRF. Obiectivul acum e discutarea meciurilor ramase din campionat. Aștept o rezoluție din partea DSP daca testările vor fi în regulă, sunt sigur că CFR își va juca meciurile pe teren. Am încredere în doctorii din România și în testări, nu cred în scenarii oculte care se vehiculează în acest moment”, a declarat Justin Ștefan la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER