Justin Ștefan, oficialul LPF, trage semnalul de alarmă. „Sportul românesc este pe butuci”

Secretarul general al LPF Justin Stefan
Vezi galeria foto - 5 poze

Justin Ștefan, secretarul Ligii Profesioniste de Fotbal, simte momentul slab al sportului românesc după Jocurile Olimpice de la Tokyo.

România a încheiat pe locul 46 la medalii marea competiție niponă. Cea mai bună clasare rămâne la ediţie din 1984 (Los Angeles), când România încheia pe locul secund.

După Jocurile de la Beijing (2008 – locul 18, cu patru medalii de aur, una de argint, patru de bronz), căderea României în clasamentul pe medalii a fost una vertiginoasă, locul 31 la Londra (2012, două medalii de aur, patru de argint şi una de bronz) şi 47 la Rio (2016, o medalie de aur, una de argint, două de bronz), pentru ca la Tokyo (2020) să încheie pe 46.

Justin Ștefan, oficialul LPF, trage semnalul de alarmă. „Sportul românesc este pe butuci”

La JO 2016, România a ocupat cea mai slabă poziţie a sa (47) în ierarhia pe medalii la Jocurile Olimpice de vară după Al Doilea Război Mondial.

„Dezastrul de la Olimpiadă, dezastrul de la echipele naționale de fotbal, dezastrul din cupele europene ar trebui să ne alarmeze. Sportul românesc este pe butuci. Cauzele sunt multiple, dar câteva trebuie evidențiate aici:

– lipsa bazelor de pregătire – este nevoie de sute de baze plurisportive în toată țara. Stadioanele de fotbal nu sunt suficiente pentru a revigora sportul românesc.

– lipsa antrenorilor specializați – accesul la cunoaștere este aproape nelimitat, așa încât nu înțeleg de ce nivelul antrenorilor este atât de jos.

– creșterea bazei de selecție (cantitativ și calitativ) – este nevoie, după modelul francez, de un plan național pentru sport și de contracte de obiective încheiate intre MTS și fiecare federație națională. Cine nu performează trebuie schimbat la alegeri.

– management deficitar la nivelul federațiilor și cluburilor sportive – nu pot fi promovați în funcții de conducere oameni fără experiență în domeniul managementului, așa cum se întâmplă în momentul de față în multe sporturi și la multe cluburi”, a scris oficialul Ligii pe contul personal de Facebook.

Publicat: 09 08. 2021, 08:36