Justin Ștefan, secretarul Ligii Profesioniste de Fotbal, crede că se va ajunge la sistemul cu 16 echipe, iar poziția FR de Fotbal va fi una similară. Oficialul ligii a oferit unele informații la emiisunea ProSport Live.
Justin Ștefan, părere de rău pe Facebook pentru FRF. LPF vrea 16 echipe în Liga 1 și are trei variante pentru deținătorul de drepturi tv
„Am făcut ieri o consultare în rândul cluburilor prin care le-am solicitat opțiunea pentru numărul de echipe pentru că nu am putut să disputăm toate meciurile. 13 cluburi din Liga 1 au fost de acord cu un sistem cu 16 echipe, Botoșani nu a fost de acord, am și discutat cu președintele lor, și au justificat decizia.
De asemenea, pe criteriile de departajare a intervenit o modificare, pentru că oficiali de la CFR ne-au anunțat că a fost o eroare și se aplică varianta 1 cu privire la modalitatea de departajare, adică puncte per meci raportate la întreg sezonul competițional astfel încît, dacă astăzi FRF va agrea criteriile de departajare propuse de către echipele din Liga 1, vom vedea un clasament în care Dinamo nu este pe penultimul loc in play-out”, a declarat oficialul Ligii.
„Eu cred ca CEX va agrea această variantă, mai ales că domnul Răzvan Burleanu a iesit in urma cu cateva zile si a spus că își dorește sistemul cu 16 echipe, ba din contră a și făcut un studiu pe această temă.
Dacă nu se agreeaza acest sistem, oricum trebuie sa aplici criteriile de departajare pentru a intocmi clasamentul atât la nivelul play-off-ului, cât și al play-out-ului și vedem cine e pe poziție de baraj, cine e pe poziție de retrogradare.
Dar, repet, eu cred că azi vom avea o decizie favorabilă, pentru că ea este în beneficiul fotbalului românesc, indiferent de discuțiile pe care le mai vedeți între LPF și FRF”, a încheiat Justin Ștefan.
Singura șansă ca Dinamo să rămână în prima ligă este ca Federația Română de Fotbal să decidă schimbarea numărului de echipe din prima ligă de la 14 la 16. Sursele ProSport susțin că fix asta se va întâmpla!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER