Kehinde Fatai este gata să revină în fotbalul românesc. Fotbalistului nigerian îi expiră suspendarea pentru dopaj pe 1 octombrie și este gata să revină în Liga 1.
Potrivit Telekom Sport, Kehinde Fatai a ajuns la o înțelegere cu FC Argeș și urmează să fie prezentat oficial, zilele următoare.
Pe 9 aprilie, Agenția Națională Anti-Doping a decis suspendarea celor trei jucători de la Astra Giurgiu – Alexandru Ioniță, Takayuki Seto și Kehinde Fatai – după ce au fost depistați folosind tehnici și doze interzise de vitaminizare.
Takayuki Seto a fost suspendat opt luni, iar Alexandru Ioniță și Kehinde Fatai câte un an. Niponul Seto a semnat cu Petrolul Ploiești, în urmă cu câteva luni, și a adunat deja șapte partide pentru „lupii galbeni”. Petrolul este pe primul loc în Liga a 2-a.
În schimb, Alexandru Ioniță a semnat recent cu Rapid București și speră să-și revină la forma care l-a adus în atenția naționalei României, în urmă cu câțiva ani.
„Sunt nerăbdător să continui să mă antrenez cu Rapid. Sper să revin cât mai repede pe teren, pentru că mai am două săptămâni până pe 1 octombrie, când voi putea să revin la meciurile oficiale. Sincer, a fost o perioadă foarte lungă. Nu am stat niciodată aşa de mult, de la şase ani de când m-am apucat de fotbal. Nu m-am aşteptat să stau vreodată, nu m-am accidentat niciodată o perioadă lungă”, a declarat Alexandru Ioniță, pentru sursa citată.
Ultimul pe lista revenirilor este Kehinde Fatai. Atacantul va semna cu FC Argeș, formație care se află pe locul 8, cu 13 puncte. În cariera sa, Fatai a mai evoluat pentru Farul Constanța, Astra Giurgiu, Sparta Praga, Ufa și Dinamo Minsk. În sezonul 2010-2015, Fatai a jucat în tricoul Astrei, unde a marcat 41 de goluri în cele 114 meciuri jucate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER