Kenyanul Omondi, „one man show” pentru UTA pe „Cluj Arena”: „ Nu a fost ușor să mă adaptez, țintim mai sus”
După 31 de ani, UTA a câștigat din nou la Cluj cu Universitatea în Liga 1. Arădenii s-au impus cu 3-1, iar eroul arădenilor a fost Johana Eric Omondi (29 de ani), care a contribuit la toate golurile echipei lui Mircea Rednic.
Pe primul, kenyanul l-a produs de unul singur după o recuperare din picioarele lui Masoero, o cursă de 40 de metri și un șut la semiînălțime. Apoi, i-a pus pe tavă mingea de 0-2 lui Luckassen, având și noroc că mingea i-a revenit după ce finalizase în Iliev și, în fine, centrarea sa cu efect a fost ușor deviată de slovacul Fabry pentru 1-3. Minutele reușitelor – 13, 36 și 55, execuția frumoasă a lui Daniel Popa, din finalul primei reprize contând la final doar la capitolul statistică.
Omondi și Fabry și-au schimbat rolurile: „Uneori aşa se întâmplă, trebuie să ai şi noroc”
Eric Omondi punctase și etapa trecută, în succesul cu 2-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, dar atunci el a fost cel care a deviat șutul lui Fabry. „Nu prea m-am bucurat la golul marcat împotriva lui Sepsi, dar astăzi m-am bucurat la primul gol. Uneori aşa se întâmplă, trebuie să ai şi noroc. E un sentiment plăcut când iei cele trei puncte, în special în situația în care suntem acum în clasament, ai nevoie de orice punct. A fost important că am câștigat, cred că astăzi, spre deosebire de alte meciuri, am fost mult mai eficienți. Am știut că vom avea ocazii puține în acest meci și am fost eficienți, am marcat din aproape toate ocaziile pe care le-am avut”, susține kenyanul, care a omis să vorbească ratarea uriașă în contul său la mijlocul reprizei secunde, când Iliev i-a ghicit intenția de „scăriță”.
Atacantul „Bătrânei Doamne” nu a vorbit cu subiect și predicat de play-off, dar a sugerat că echipa sa poate ținti acolo: „Când câștigi meciuri, țintești mai sus, îți dorești să ajungi cât mai sus în clasament. Fiecare meci e important, acum trecem la următorul, vom juca acasă, alături de fanii noștri și vom da tot ce avem”.
„Nu a fost ușor să mă adaptez fotbalului românesc, nu am avut o perioadă de pregătire”
Eric Johana Omondi a debutat la UTA pe 20 octombrie, la 2-2 cu Rapidul, meci din cadrul etapei a 13-a, iar până la meciul din urmă cu 9 zile, cu Sepsi, nu marcase, ci reușise doar doar două pase decisive. „Nu a fost ușor să mă adaptez fotbalului românesc, am venit târziu, nu am avut o perioadă de pregătire. Mister a avut un plan prin care m-a integrat încet, am făcut ce a spus dânsul și cred că de aceea acum, după pauza de iarnă, în care ne-am antrenat bine, e mai bine. Am încredere și mă simt bine din punct de vedere fizic”, mai consideră internaționalul kenyan.
Rednic a cerut răbdare și timp în cazul lui Omondi: „E un jucător de națională”
Mircea Rednic culege roadele exploziei atacantului său și a explicat de ce acesta a avut dificultăți în trecut. „Și meciul trecut Omondi a jucat bine. Eu totdeauna am cerut răbdare și timp. El a venit târziu în perioada asta de pregătire. În ianuarie, am făcut două meciuri de pregătire în Ungaria, el nu a avut viză Schengen, deci el a intrat direct în campionat și s-a văzut. La primul meci a fost mai greu, dar după aia și-a dat drumul la joc. Are calități, e jucător de echipa națională, mai e de lucrat, dar se pregătește”, a punctat tehnicianul arădenilor.
Cu realizările de duminică, de la Cluj, Omondi ajunge la două goluri și patru pase decisive pentru arădeni.