Kyros Vassaras, pus la zid de Ioan Andone după ultimele erori din Liga 1: „Trebuia schimbat de mult! Arbitrajul e prost!”. Cea mai bună soluție pentru înlocuirea sa: „Un român care să pună suflet!”

Președintele CCA Kyros Vassaras este pus la zid din ce în ce mai des în ultima vreme, când arbitrii din Liga 1 au comis mai multe greșeli importante, Ioan Andone fiind unul dintre cei care solicită debarcarea grecului.

Victoria lui CFR Cluj în fața Chindiei și succesul lui FCSB cu UTA au fost obținute după erori mari de arbitraj, astfel că au început să apară din ce în ce mai multe voci care îi cer plecarea lui Kyros Vassaras din fruntea CCA. De aceeași părere este și Ioan Andone, care spune că în locul său ar trebui instalat un român deoarece acesta s-ar implica mai mult.

Fostul mare jucător și antrenor dinamovist, acum în vârstă de 62 de ani, spune că Vassaras trebuia înlocuit mai demult.

Ioan Andone pune tunurile pe Kyros Vassaras

Ioan Andone îl consideră pe Kyros Vassaras principalul vinovat pentru situația în care se află arbitrajul românesc în acest moment, astfel că vrea să îl vadă plecat cât mai repede din fruntea CCA. Legenda lui Dinamo este de părere că grecul nu se poate implica emoțional foarte mult, astfel că și-ar dori un român în locul său.

„Trebuia schimbat de mult Vassaras. Trebuia pus un român, care să pună şi suflet şi să-i înveţe. Nu să stea să-şi ia salariul, că vezi Doamne i-a împins de la spate pe Haţegan şi Kovacs”, a declarat Ioan Andone. Acesta a ținut să menționeze că Vassaras nu a avut niciun cuvânt de spus în ascensiunea lui Ovidiu Hațegan.

Ioan Andone este convins că arbitrul FIFA a reușit să ajungă la nivel înalt prin propriile puteri, dar spune că atât el, cât și Istvan Kovacs, au fost ajutați de cineva. „Dacă n-avea valoare Haţegan, nu mai arbitra în Ligă. Nu Vassaras i-a ajutat, eu ştiu persoana care i-a ajutat. Nu e Vassaras. Arbitrajul e prost”, a conshis Ioan Andone.

Publicat: 10 12. 2021, 18:06