Kyros Vassaras, vizită în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia. Ce le-a explicat președintele CCA elevilor lui Contra

Kyros Vassaras, vizită în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia. Ce le-a explicat președintele CCA elevilor lui Contra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a ținut o ședință, marți, la Mogoșoaia, cu jucătorii convocați de Cosmin Contra pentru meciurile României din preliminariile EURO 2020, contra Suediei și Insulelor Feroe.

Fostul arbitru le-a prezentat jucătorilor mai multe situații care pot apărea în timpul unui joc și modul în care acestea sunt judecate de către arbitri. De asemenea, președintele CCA a analizat situații specifice din punctul de vedere al jucătorilor din fiecare zonă a terenului, de la portari și până la atacanți, informează FRF.

„Am participat la un dialog din care au rezultat multe lucruri pozitive. Am incercat să analizăm cât mai multe situații, în special dintre cele care pot fi numite controversate. Principalul scop al întâlnirii a fost de a-i ajuta pe jucători să evite astfel de faze discutabile”, a declarat Kyros Vassaras, potrivit sursei citate.

De asemenea, la finalul întâlnirii, și-au exprimat părerea și doi dintre jucătorii naționalei: „A fost o discuție interesantă pentru înțelegerea interpretării arbitrilor în anumite situații specifice”, a spus Claudiu Keșeru, care a fost completat de portarul Costel Pantilimon: „Ca jucător, mereu ai tendința să judeci arbitrul pentru deciziile pe care le ia. A fost o întâlnire utilă, din care am descoperit și modul în care sunt interpretate anumite faze controversate”.

România va debuta în preliminariile EURO 2020 sâmbătă, 23 martie, la Stockholm, contra Suediei. Trei zile mai târziu, tricolorii vor evolua pe teren propriu, contra Insulelor Feroe. Din gupa F de calificare la turneul final mai fac parte Spania, Norvegia și Malta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×