L-a distrus anturajul cu marele fotbalist din generația Stelei care a câştigat Cupa Campionilor Europeni? „Lumea spune că m-a tras în jos. Am mai pierdut nopți cu el”
Cariera de fotbalist profesionist a lui Mihai Iosif ar fi avut de suferit din momentul în care a intrat în anturajul unui component al Stelei 86, generația câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni. Este vorba despre Ștefan Iovan.
Mulți au avut această opinie, după cum a recunoscut chiar tehnicianul într-una dintre aparițiile publice recente, dând, însă, asigurări că nu o împărtășește. Cei doi au fost colegi la Rapid.
Mihai Iosif a dat cărțile pe față despre anturajul cu Ștefan Iovan
Vorbind despre prietenia cu legendarul fundaș al Stelei, Mihai Iosif a dezvăluit că au existat nopți pierdute, sfătuindu-i pe tinerii fotbaliști să nu-i urmeze exemplul. Relațiile cu colegii mai experimentați trebuie să se rezume, în viziunea sa, doar la viața profesională.
„Fane Iovan, dacă era azi fotbalist, juca la o echipă mare de tot, la una din primele trei echipe ale lumii. E un om de nota 10, și acum mai vorbim. Lumea spunea că anturajul cu el m-a tras în jos.
(n.r. Ai mai pierdut nopți la șprițuri cu el?) Am mai pierdut, da. Îi sfătuiesc pe tineri să aibă prieteni pe cei de seama lor. Poți învăța lucruri de la cei experimentați, dar nu o prietenie dusă în afara terenului”, a declarat „Miță” Iosif pentru iamsport.ro.
Clipele de coșmar prin care a trecut: „E rece băiatul, moare”
De asemenea, tehnicianul care a readus Rapidul pe prima scenă a fotbalului românesc a vorbit cu sinceritate despre problemele de sănătate întâmpinate din postura de jucător profesionist. Episodul relatat s-a petrecut pe finalul carierei, când evolua pentru echipa din Drobeta Turnu Severin.
„Am avut o problemă medicală, prin 97… foarte mare, poate din cauza căreia m-am lăsat și de fotbal, în perioada aia. Cădeam, pur și simplu cădeam din picioare. Am zis că e anemie, am zis că e psihic.
Jucam fotbal la Turnu-Severin. Am venit acasă la București. Seara… și seara îi spuneam maică-mii că nu îmi e bine. Se învârtea casa cu mine. Mama cum era ea, ca toate mamele, fusesem la ziua cuiva noaptea: -Nu te-ai odihnit-. Zic:
Pentru că a fost o durere mare a vieții mele. Vedeam un nor și parcă mă lovea pur și simplu. Și când venea și atât țin minte… prima oară că i-am spus la fel mamei, Dumnezeu să o ierte, i-am zis: «Vezi că vine»… și m-a lovit cum ar veni acel nor. Cine aude poate spune că povestesc filme… și m-am trezit în salvare cu perfuzii și o nu auzeam decât pe mama, care spunea: «E rece băiatul, moare». Am zis prima oară că s-a întâmplat…”, a dezvăluit Mihai Iosif.