La aproape 5 luni de la accidentare, Koljic se antrenează din nou alături de colegi! Când ar putea reveni pe teren bosniacul

Redactor:
Cosmin Staicu
La aproape 5 luni de la accidentare, Koljic se antrenează din nou alături de colegi! Când ar putea reveni pe teren bosniacul
  • Publicat:

La aproape cinci luni de când a fost accidentat grav de Ovidiu Mihalache, într-un meci Universitatea Craiova – Poli Iaşi, bosniacul Elvir Koljic a efectuat primul antrenament alături de colegii săi.

Bosniacul în vârstă de 25 de ani a suferit o fractură de peroneu la începutul lunii octombrie, fiind operat imediat, iar apoi a urmat un program de recuperare, atât în România, cât şi în ţara natală. De două săptămâni, „Dragonul” efectuează antrenamente separat de coechipieri, iar la şedinţa de pregătire de marţi a reintrat în programul normal al vicecampioanei.

Revenirea pe teren a golgheterului bosniac este prevăzută pentru jumătatea lunii martie, după aproximativ trei săptămâni de antrenamente sub comanda lui Marinos Ouzounidis. Dacă totul va decurge normal, antrenorul grec se va baza în play-off pe o formulă ofensivă redutabilă, cu Elvir Koljic, Juan Camara, Andrei Ivan şi Reagy Ofosu.

Aduşi să suplinească absenţa lui Koljic, Alex Tudorie şi Ivan Mamut nu au dat satisfacţie, primul fiind folosit foarte rar, iar al doilea are un singur gol în Liga I de când a ajuns în Bănie. Pe postul de vârf a fost utilizat în ultima perioadă Andrei Ivan, care a dat randament pe această poziţie.

Koljic este liderul jucătorilor din Liga I, conform Instat

Deşi a jucat destul de puţin în acest sezon, Elvir Koljic este cel mai bun jucător din Liga I conform cifrelor InStat, cu un index 293, urmat fiind de Olimpiu Moruţan, Florinel Coman şi de coechipierul Nicuşor Bancu. În actuala stagiune, Koljic are o medie de un gol pe meci în campionat, 6 goluri în 6 meciuri, fiind al doilea golgheter al vicecampioanei, după Alex Cicâldău (8 goluri), acesta având însă 25 de meciuri în campionat şi Cupa României.

În 46 de meciuri pentru Universitatea Craiova, „Dragonul” are 26 de goluri şi 7 pase decisive, el suferind în cei doi ani şi jumătate de când evoluează în Bănie nu mai puţin de 3 accidentări grave, care l-au ţinut un an şi jumătate departe de gazon. Cotat la 2 milioane de euro de transfermarkt, Elvir Koljic este jucătorul Universităţii Craiova până în 2025. Chiar înainte de a se accidenta din nou, bosniacul avea o ofertă extrem de tentantă de la echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev. Koljic are şi 4 selecţii în naţionala Bosniei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen