Alberto Soro (25 de ani), mijlocașul care are în CV pe Real Madrid, nu s-a adaptat în echipa „câinilor”, a strâns doar 265 de minute în cele 7 partide în care a fost folosit și a dezamăgit chiar și în ultimul meci, cu Metalul Buzău, în Cupa României. ProSport a aflat că fotbalistul iberic are un salariu de 13.000 de euro, printre cele mai mari de la echipă, mai mult decât Eddy Gnahore, Patrick Olsen, Cătălin Cîrjan sau Dennis Politic.
În cadrul campaniei de transferuri din vară, dinamoviștii au reușit să-l aducă pe Alberto Soro (25 de ani), un fotbalist care, datorită CV-ului său, i-a încântat pe conducători, dar și pe suporterii roș-albilor. Acesta a venit, din postura jucătorului liber de contract, de la Vizela, formație care a retrogradat din primul eșalon portughez, însă în trecut a jucat pentru formații precum Granada, Real Zaragoza și, în urmă cu 5 sezoane a fost cumpărat, pentru 2,5 milioane de euro, de Real Madrid.
În aceste condiții, „câinii” au făcut un efort financiar important pentru a-l convinge pe iberic să vină în România și i-au oferit acestuia unul dintre cele mai mari salarii din echipă.
ProSport a aflat că Soro câștigă 13.000 euro, precum Georgi Milanov, căruia i s-a mărit contractul în acest sezon, de la 10.000 euro, dar mai mult decât fotbaliști care au reușit să se impună printre titlulari, cum ar fi Eddy Gnahore (12.000 euro), Patrick Olsen (11.000 euro), Cătălin Cîrjan (10.000 euro) sau chiar căpitanul Dennis Politic (11.500 euro). Titular indiscutabil, Homawoo încasează aproape la jumătate din cât ia Soro, 7000 euro, în timp ce Boateng a semnat pentru 12.000 euro.
Din păcate pentru Zeljko Kopic, extrema care poate juca în ambele benzi nu a reușit să se impună și, în acest sezon, a fost folosit în doar 7 meciuri, perioadă în care a strâns 265 de minute, fără să reușească să înscrie sau să furnizeze vreo pasă de gol.
Meciurile în care a intrat Alberto Soro și minutele jucate:
Dacă în vară, „câinii” au avut o campanie de transferuri numeroasă, în care au bifat și ținte foarte bune, cum am putea cataloga înregimentările lui Opruț, Boateng, Olsen sau Cîrjan, jucători care s-au impus printre titulari și au avut evoluții apreciabile, Soro nu pare a fi singura „țeapă”. Răzvan Pașcalău (20 de ani), fundaș central, reprezintă o mare dezamăgire pentru „câini”. Accidentat la ultima selecție de la reprezentativa Under 20, tânărul adus de la Lecce Primavera, are un salariu de 5000 euro, atât cât au Roșca și Bani împreună, însă nu a fost folosit niciun minut în acest sezon, nici în cupă, nici în campionat.
Conform datelor colectate de ProSport, Astrit Selmani, golgheterul echipei și al Superligii – alături de Bîrligea-, are cel mai mare salariu de la Dinamo, 16.000 de euro. Alți dinamoviști cu contracte bune sunt: Sivis (12.000 de euro), Costin și Mărginean (8000 de euro), Abdallah (7000 de euro), Luna (6500), în timp ce Caragea, Bordușanu, Rotund, Roșca sunt la polul opus și primesc între 2500 euro – 3000 euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER