Relația dintre Edi Iordănescu, actualul antrenor de la Gaz Metan Mediaș dorit de FCSB, și Mihai Stoica, directorul sportiv al vicecampioanei, pare una destul de tensionată, în ciuda faptului că ambele părți au negat acest lucru.
Vineri seară, Mihai Stoica a avut o reacție vehementă la adresa zvonurilor cum că Edi Iordănescu nu ar accepta o colaborare cu el la FCSB, transmițându-i antrenorului de la Mediaș că dacă nu vrea să lucreze cu el, nu are ce să caute la formația patronată de Gigi Becali.
Iordănescu Jr. i-a răspuns lui MM, transmițându-i că nu a discutat concret cu Becali legat de o eventuală mutare. În plus, fiul fostului selecționer Anghel Iordănescu a lăsat de înțeles că tot patronul echipei ar urma să aibă ultimul cuvânt în privința lui MM, în cazul în care va ajunge la FCSB.
„Eu cu Mihai Stoica am vorbit și vorbeam chiar și în perioada când eram certați. Am mai avut discuții, uneori chiar și în contradictoriu, nu este nicio problemă, fiecare are viziunea lui și ideile lui. Noi nu am întrerupt total dialogul, am vorbit și în ultima perioadă. Dar nu am discutat despre colaborare, despre condițiile mele. La Steaua există un patron, există o organigramă, există o ierarhie. Fiecare are rolul lui, e un club care are o experiență bogată în spate și un club foarte bine structurat din punctul meu de vedere, cu minusurile pe care le are. Daca nu avea, lua campionatul. Daca nu l-a mai luat de patru ani de zile, înseamnă că se întâmplă niște lucruri care ar trebui să se întâmple diferit.
Acum, ce a spus Mihai Stoica este problema lui, este dreptatea lui, este logica lui, viziunea lui. Nu are nicio legătură cu mine, pentru că eu nu am discutat până în momentul de față despre o colaborare în mod concret”, a declarat Edi Iordănescu la PRO X.
„Nu mă inflamez, dar eu nu vreau să se creeze confuzii. Păi citesc prin ziare că un antrenor poate să condiționeze că eu trebuie să fac un pas în spate. Păi nu vrea să lucreze cu mine, nu vine, să fie clar”, a spus Mihai Stoica, vineri, la DigiSport, pentru ca apoi Narcis Răducan să intervină și să-i ia apărarea lui Edi: „Meme, dar eu tocmai am spus că Edi nu are vreo problemă să lucreze cu tine”. Stoica a continuat pe tonul „aprins”. „Păi iar intrăm în aceeași discuție. El nu poate să aibă vreo problemă să lucreze cu mine. Orice antrenor vine la Steaua trebuie să știe că nu poate să pună condiții cu privire la persoana mea”, a mai spus directorul sportiv al FCSB.
Iordănescu jr, „la cuțite” cu Mihai Stoica: „Nu jignesc femeile sensibile și tandre”
De-a lungul anilor, între Mihai Stoica și Edward Iordănescu au avut loc mai multe schimburi dure de replici. În 2012, după ce Stoica îl ironiza pe fiul fostului selecționer, Iordănescu reacționa dur. „Acest parvenit al fotbalului romanesc continuă să își dea cu părerea despre toți și toate, dar îl înțeleg și încerc să îl tolerez. El nu încearcă astfel decât să compenseze lipsa unor calități reale în domeniul în care activează”, spunea Edi Iordănescu atunci. Un an mai târziu, după ce MM Stoica îl acuza că a comentat prea acid înfrângerea FCSB-ului cu VfB Stuttgart, Iordănescu replica: „Nu mai am eu cum sa ajung la Steaua? Pai eu am ajuns la Steaua la vâstra de cinci ani , când Meme făcea șuruburi la fabrica din Galați! Nu vreau să comentez, am lucruri mai importante de făcut. Oricum, eu am educație și nu îmi permit să jignesc femeile în general. Mai ales pe cele sensibile și tandre”.