Nu este nicio surpriză că golgheterul Universităţii Craiova la jumătatea stagiunii, este Alexandru Mitriţă, care are zece reuşite în cele trei competiţii: campionat, Cupa României şi Conference League. El este urmat în topul golgheterilor echipei din Bănie de Ştefan Baiaram, care a acumulat șapte goluri pe parcursul acestui sezon. Tot Mitriţă este liderul şi la capitolul assist-uri, cu patru reușite, fiind secundat de căpitanul Nicuşor Bancu, trei pase de gol acumulate.
Surpriza la capitolul marcatori a venit din partea fundaşului din Honduras, Denil Maldonado, cu trei goluri marcate, el primind recent prelungirea contractului cu Universitatea Craiova, după ce fusese împrumutat pentru un an de la echipa Motagua, din ţara sa natală.
Un record negativ bifează Andrei Ivan, care nu a reuşit să marcheze niciun gol în cele 21 de meciuri în care a evoluat în acest sezon în toate competiţiile. Atacantul care va împlini în curând 28 de ani a avut şi în sezonul precedent o lungă perioadă de secetă, el acumulând 8 luni fără gol marcat. „Îmi doresc să marchez la fiecare meci, nu am nici noroc, să spun așa. Nu am ce să fac, trebuie să mă pregătesc, va veni și soarele pe strada mea. Nu simt presiune, nu am de ce, presiunea mi-o pun singur”, a declarat recent Andrei Ivan, care este aproape de o plecare în Turcia, la formaţia de ligă secundă Bandirmaspor.
De altfel, postul de atacant a fost şi în acest sezon unul cu probleme la Universitatea Craiova, echipă care nu reuşeşte să-şi aducă un vârf de atac prolific, iar acest lucru a fost invocat şi de antrenorul Costel Gâlcă. Nici ceilalţi atacanţi ai Ştiinţei n-au fost mult mai inspiraţi ca Ivan, bosniacii Koljic şi Lukic, primul adunând 4 goluri, iar al doilea, o singură reuşită.
„Eu am spus-o tot timpul că vrem să ne batem pentru câștigarea titlului și a Cupei României. Am spus că ne trebuie un atacant și sperăm să mai vină și alți jucători, dar vom vedea”, a declarat Costel Gâlcă, după meciul cu Gloria Buzău, ultimul joc din 2024.
Marcatorii Universităţii Craiova în prima jumătate a sezonului, în toate competiţiile: Mitriţă 10 goluri, Baiaram 7 goluri, Koljic 4 goluri, Maldonado 3 goluri, Paradela 3 goluri, Houri 2 goluri, Bană 2 goluri, Bancu 1 gol, Sierra 1 gol, Zajkov 1 gol, Cicâldău 1 gol. Oshima 1 gol, Mekvabishvili 1 gol, Căpăţână 1 gol, Mora 1 gol, Lukic 1 gol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER