La Prunea corect, la Mitică nu!** Dragomir nu are de gând să renunțe la șefia LPF în cazul în care dosarul va ajunge în fața judecătorilor

ProSport a prezentat în ediția tipărită de ieri similitudinile între cazul lui Florin Prunea (foto), rămas fără post la FRF în momentul când dosarul în care era învinuit a ajuns pe masa judecătorilor, și cel al lui Dumitru Dragomir, Mircea Sandu și al celorlalți membri ai Comitetului Executiv. În ciuda evidenței, președintele Ligii nici nu concepe să renunțe la funcție!

„Prunea nu înțelege! Are capul mic și minte puțină! El e acuzat de corupție, și din acest motiv a fost suspendat. A făcut acte de corupție în fotbal din funcția pe care o ocupa la FRF”, spunea președintele LPF în urmă cu doi ani, când încerca să îi explice fostului federal motivele înlăturării sale din structura FRF. Acum, învinuit într-un dosar care, conform procurorilor, va ajunge mai mult ca sigur în instanță, Dumitru Dragomir spune că nu are nicio intenție să renunțe la post: „Doar dacă aș fi nebun aș face asta! Dacă vin aici, la DNA, nu înseamnă că sunt și vinovat. Unde e prezumția de nevinovăție? Sunt niște tâmpiți ăia care cred că voi renunța”, spunea ieri „Corleone”.

„Cele două cazuri seamănă!”

Ionuț Lupescu, oficial al Federației în momentul în care s-a hotărât suspendarea lui Florin Prunea, a recunoscut ieri asemănarea dintre cele două cazuri. „E justificată paralela între ceea ce a fost la Florin și ceea ce se întâmplă acum. Dar numai oamenii aflați acum în culpă pot spune dacă se vor autosuspenda”.

„Pe mine m-au suspendat cu rechizitoriul pe masă, în momentul în care dosarul a ajuns în instanță. Fără nicio probă, fără nimic
Florin Prunea,”
fost director de Relații Internaționale FRF

Publicat: 28 10. 2011, 08:52
Actualizat: 28 10. 2011, 08:56