FCSB s-a calificat în prelliminariile Europa League, odată cu câștigarea Cupei României, astfel că jucătorii vicecampioanei țării sunt relaxați, nemaiavând nici o miză în campionat. ProSport l-a surprins pe Ovidiu Popescu, supranumit „Lampard” de Gigi Becali, într-un parc din București.
FCSB se află pe locul 4 din Liga 1, cu 31 de puncte obținute, la 13 lungimi în spatele liderului Universitatea Craiova.
Ovidiu Popescu a ales să-și petrecă timpul liber cu familia, astfel că ProSport l-a surprins pe acesta în timp ce se plimba pe o bicicletă de agrement împreună cu soția și copilul său, într-un parc din București.
ProSport a aflat că Gigi Becali a discutat cu Toni Petrea și Thomas Neubert, iar cei trei au hotărât ca unii dintre jucătorii de bază din lotul vicecampioanei României să intre în vacanță mai devreme.
Imediat după terminarea partidei jucate de FCSB împotriva celor de la Sepsi OSK, scor 1-0, în finala Cupei României, Dennis Man, Florinel Coman și Florin Tănase au fost anunțați că vor intra în vacanță. Astfel, cei trei oameni de bază de la formația roș-albastră nu vor evolua în duelurile din play-off-ul Ligii 1 cu Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj și Astra Giurgiu.
Decizia celor de la FCSB de a le da vacanță fotbaliștilor importanți nu o să le pice bine celor de la Universitatea Craiova fiindcă vicecampioana României va avea pe teren mai mulți juniori la ora meciului cu CFR Cluj, principala contracandidată la titlu a trupei din Bănie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER