Laszlo Balint, antrenorul care a preluat-o pe Universitatea Craiova după plecarea lui Laurențiu Reghecampf, a anunțat ce transferuri vrea să facă trupa din Bănie.
Laszlo Balint a primit întăriri din partea oficialilor grupării finanțate de Mihai Rotaru. Primul jucător care ajunge sub comanda antrenorului este Raul Silva, fundașul în vârstă de 32 de ani care a jucat în prima ligă din Portugalia.
Antrenorul Universității Craiova este foarte încântat de venirea lui Raul Silva și a explicat că fundașul are ceva în plus față de alți apărători: calitate la construcție.
Laszlo Balint a anunțat și ce tip de jucători doresc oficialii Universității Craiova să aducă în perioada de mercato din această vară și susține că oltenii vor calitate, nu cantitate.
„Este un jucător cu calitate. Au fost negocieri grele. E un fundaş central de picior stâng, unul foarte bun când vine vorba de faza defensivă. Are şi calitate la construcţie, iar aşa ceva nu e uşor de găsit. Mă bucur că s-au concretizat negocierile.
(n.r. despre transferuri) Mai sunt discuţii, dar noi vrem calitate. Când Craiova ofertează jucători din Liga 1, cerinţele sunt foarte mari. Trebuie să identificăm foarte bine jucătorii de care avem nevoie şi care să se plieze cu acest club”, a spus Laszlo Balint pentru Antena Sport.
Înainte ca Laszlo Balint să vorbească despre transferuri, Sorin Cârțu le-a dat o veste bună oltenilor. Președintele formației din Bănue a dezvăluit că Mihai Rotaru a decis ca echipa să aibă un buget în valoare de 11 milioane de euro, aici neintrând suma pentru transferuri care va fi de un milion de euro.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Rotaru, bugetul era de 7.5 milioane de euro. Am găsit înţelegere din partea acţionarilor şi mergem spre 11.5 milioane de euro în acest moment. Nu luăm în calcul să vindem vreun jucător, pentru că ne dorim omogenitate şi vrem să păstrăm nucleul de bază din anii precedenţi. Pe lângă aceste 11.5 milioane de euro, mai avem alocat un buget de 1 milion pentru transferuri, în aşa fel încât să nu intrăm în bugetul stabilit iniţial“, a declarat preşedintele Ştiinţei.
Sursă foto: Instagram @Universitateacraiovaofficial
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER