Laszlo Balint, nemulţumit de jocul Universităţii Craiova: „Am construit lent, adversarul ne-a făcut să suferim”. Ce spune despre debutul oltenilor în Superligă

Laszlo Balint, nemulţumit de jocul Universităţii Craiova: „Am construit lent, adversarul ne-a făcut să suferim
  • Publicat:

Într-un amical disputat duminică, în cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează în Austria, Universitatea Craiova a învins, scor 1-0, la Kematen, formaţia germană FC Heidenheim, care a terminat sezonul trecut pe locul 6 în Zweite Bundesliga, gol marcat de Andrei Ivan, din penalty. Ca şi în partida anterioară, cu Qarabag, oltenii au avut mari probleme pe faza de construcţie, dezvoltând lent şi previzibil puţinele acţuni de atac, fapt recunoscut şi de antrenorul Laszlo Balint, după amicalul cu Heidenheim. Practic, în ultimele două meciuri de verificare, deşi a marcat de două ori, din penalty şi pe o mare gafă a adversarilor, Universitatea Craiova şi-a creat i singură ocazie de gol în 180 de minute, foarte puţin faţă de perioada cu Laurenţiu Reghecampf pe bancă.

„Victorie împotriva unui adversar destul de agresiv, care a stat aproape de noi şi ne-a făcut în multe momente să suferim. Sunt şi aspecte care m-au nemulţumit, am construit destul de lent, am avut o dinamică nu foarte mulţumitoare la jucătorii fără minge, însă sunt aspecte care, cumva, îşi pot găsi explicaţie, fiindcă există o oarecare încărcătură, atât fizică, dar şi mentală. E totuşi bine că este primu meci din acest stagiu în care nu am primit gol, împotriva unui adversar care, trebuie să subliniez, ne-a făcut să suferim în anumite momente. Avem şi un grafic al minutelor pentru fiecare jucător din acest stagiu, important este să ne şi revenim până la următorul amical, cu o altă echipă bună, Al Duhail, pentru că şi astăzi a fost foarte cald şi jucătorii au resimţit această căldură, dar mă bucur că am ieşit sănătoşi. Acesta este obiectivul principal în acest cantonament, să nu avem probleme medicale după aceste jocuri amicale” a declarat Laszlo Balint.

„A fost un meci greu, s-a văzut în teren oboseala acumulată, a fost final de săptămână. Adversarii au avut mai mult mingea, dar e bine că am câştigat. Bineînţeles că este important pentru mine că am marcat în toate meciurile amicale, dar contează să marchez şi în campionat. Pregătirile sunt mereu grele, ne antrenăm sută la sută şi sperăm să facem un sezon bun” a spus Andrei Ivan.

 Ivan: „Va fi un debut greu de campionat, ştim ce am păţit cu Sepsi în Cupa României”

 Universitatea Craiova debutează în noua ediţie a Superligii pe 15 iulie, de la ora 21.30, pe „Ion Oblemenco”, împotriva lui Sepsi OSK, iar Laszlo Balint a comentat debutul de sezon al echipei pe care a preluat-o în vara aceasta.

„Un adversar dificil vom avea în prima etapă de campionat, Sepsi, câştigătoarea Cupei, care a terminat sezonul precedent în forţă şi acum este în formă şi în perioada de pregătire, au avut nişte rezultate bune împotriva unor adversari puternici, dar e important să ne uităm la noi, să ajungem noi bine la ora primului meci, ca să avem o evoluţie care să ne permită să sperăm la câştigarea celor trei puncte” a spus Laszlo Balint.

„Va fi un debut greu de campionat, ştim ce am păţit cu Sepsi în Cupa României” a adăugat Andrei Ivan.

În primul meci de verificare din Austria, Universitatea Craiova a învins cu 4-1 formaţia germană Arminia Bielefeld, recent retrogradată din Bundesliga, iar în cel de-al doilea amical oltenii au remizat, scor 1-1, cu campioana Azerbaidjanului, FK Qarabag. În ultimul meci amical din Austria, echipa antrenată de Laszlo Balint se va duela, pe 6 iulie, de la ora 18, cu formaţia Al Duhail din Qatar. 

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×