Laszlo Balint s-a declarat foarte mulțumit după remiza cu Viitorul. Gazdele au avut superioritate numerică, dar nu au reușit să pună capăt seriei de patru eșecuri consecutive din finalul sezonului de toamnă.
UTA Arad și Viitorul Constanța au remizat, 0-0, pe un teren afectat de ninsoarea care a căzut in vestul țării. Oaspeții au avut un om eliminat, iar Mircea Rednic l-a certat pe Virgil Ghiță, după partidă.
Pentru UTA a debutat Liviu Antal, care a revenit după mai bine de trei ani în Liga 1.
„Eu vreau să privesc partea pozitivă, e un punct câștigat, după o perioadă dificilă, dar azi am demonstrat că putem să ne batem de la egal la egal!
E un punct câștigat împotriva unei echipe foarte bune a campionatului. Un punct împotriva unei echipe cu mare forță ofensivă, din păcate ne-a lipsit doza de luciditate la finalizare.
Azi, băieții au fost mult mai organizați în defensivă, am pregătit toată săptămâna, mă bucur că băieții au respectat și am arătat siguranță defensivă.
Absolut toate meciurile sunt importante, mergem la Voluntari, și ea e în criză de puncte, avem nevoie de o victorie. Important e să ne refacem, mergem la o echipă care a avut multe zile față de ultimul meci. Important e că am luat un punct, e un punct câștigat ”, a declarat Laszlo Balint după meci.
ECHIPELE DE START:
UTA: Iacob – Simo, Benga, Erico, Tomozei, Rusu, Modestas, Albu, Oroian, Roger, Hora Rezerve: Balauru, Melinte, Ilie, Miculescu, Roșu, Antal Antrenor: Laszlo Balint
VIITORUL: Cojocaru – Boboc, Dobrosavlevici, Ghiță, De Nooijer – Benzar, Artean, Ciobanu – Ely Fernandes, Luckassen, Ganea Rezerve: Căbuz, Sabala, Mățan, Grameni, Babunski, Dussault, Mladen, Pitu, Haită Antrenor: Mircea Rednic
Stadion: „Francisc Neuman” (Arad) Arbitru: Lucian Rusandu // A1: Imre-Laszlo Bucsi; A2: Stelian Slabu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER