Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi OSK, este îngrijorat după ce a apărut un focar de COVID-19 la FCSB.
FCSB s-a prezentat la partida cu CS Mioveni cu doar 13 jucători pe listă, după ce echipa a fost lovită de COVID-19, iar această situație i-a alarmat pe oamenii din fotbalul românesc.
Laszlo Dioszegi a vorbit despre situația jucătorilor de la Sepsi OSK și transmite că la echipa sa sunt 35-40% vaccinați, dar cere o întâlnire de urgență ca oamenii din fotbal să pună la cale o strategie împotriva virusului asiatic.
Totodată, patronul grupării din Sfântu Gheorghe nu-și dorește ca autoritățile să împună restricții dure, toate acestea deoarece „fotbalul fără spectatori nu e spectaculos”.
„35-40 % sunt cei vaccinați. Trebuie să ne întâlnim și să punem la cale o strategie. S-a văzut ce s-a întâmplat și la FCSB. Trebuie să luăm măsuri. E adevărat că nu avem atât de multe cazuri local. Și județul e mai mic, nu ne intersectăm atât de mult, n-avem mall-uri, ca în București. Dar chiar e tragedie la nivel național.
Sincer, mă îngrijorează (n.r. – posibilitatea impunerii unor restricții). S-a văzut foarte clar că fotbalul fără spectatori nu e spectaculos. Dacă se iau măsuri, măcar cei vaccinați ar trebui să fie lăsați să intre. Dacă ne uităm la Arad, cât de bine s-au ridicat ei cu spectatori. Acum bat tot acasă, anul trecut au câștigat doar două meciuri, când jucau fără spectatori”, a spus Laszlo Dioszegi la Pro X.
„Bergodi e un antrenor care nu vorbește mult, dar muncește mult cu echipa. A venit cu o oră mai devreme la antrenament. Toată lumea ne-a văzut o echipă bună, care poate să se bată pentru titlu. Semnez acum că intrăm în play-off, dar nu mă așteptam să avem o singură victorie în 12 etape. Cred că după meciul de acasă cu Spartak Trnava s-a rupt ceva la echipă. Ne-am gândit că ne putem califica, dar după aia au venit înfrângerile și egalurile pe plan intern. Ceva s-a întâmplat, dar acum trebuie să reglăm lucrurile și să aducem lucrurile pe linia de plutire”, a mai spus Laszlo Dioszegi la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER