Laurențiu Reghecampf a clacat după ce Universitatea Craiova nu mai câștiga în Liga 1. „Mă gândeam că aș putea să plec!” Ce l-a făcut să se răzgândească
Laurențiu Reghecampf (46 de ani) a recunoscut că a avut un moment în care a clacat și s-a gândit să plece de la Universitatea Craiova.
Antrenorul în vârstă de 46 de ani a revenit în Liga 1 pe 26 iulie 2021, la Universitatea Craiova, dar după doar câteva luni petrecute pe banca tehnică a oltenilor a avut un moment dificil și s-a gândit să renunțe.
Universitatea Craiova a avut 10 meciuri jucate în Liga 1 în care a bifat o singură victorie, iar acest lucru l-a pus pe gânduri pe Laurențiu Reghecampf, dar antrenorul care are o clauză de reziliere în valoare de 300.000 de euro s-a răzgândit.
Laurențiu Reghecampf s-a gândit să plece de la Universitatea Craiova
Ceea ce l-a făcut pe Laurențiu Reghecampf să renunțe la ideea de a pleca de la Universitatea Craiova este faptul că și-a pus obiectiv să câștige împreună cu gruparea finanțată de Mihai Rotaru titlul.
„Mai am contract doi ani de zile cu Craiova, sunt foarte fericit. Planul meu este să reușesc să câștig campionatul cu Universitatea Craiova. Cred că ar fi cea mai mare lovitură de imagine pe care aș putea să o dau. Este o echipă care nu a câștigat de foarte mult timp campionatul, aici mă refer la Universitatea Craiova, înainte să se formeze cele două echipe. De fapt este numai una, echipa pe care o antrenez este continuatoarea echipei mari, restul problemelor nu le cunosc. Avem foarte mult suporteri și iubesc foarte mult echipa. Am suportul patronului, al clubului, un club foarte bine organuzat, dar și suportul fanilor care își doresc foarte mult să câștige un titlu.
Am trecut prin momente mai grele și mă gândeam că aș putea pleca mâine, am echipe care mă vor, dar nu vreau să plec, vreau să reușesc să fac lucrul ăsta cu Craiova, vreau să câștigăm campionatul”, a spus Laurențiu Reghecampf pentru „Acasă la Măruță”.
Universitatea Craiova, o victorie în 10 meciuri din Liga 1
Universitatea Craiova a avut o perioadă lungă în care nu a reușit să câștige. De pe 7 noiembrie până pe 5 februarie, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf a bifat o singură victorie, a pierdut patru meciuri și a terminat la egalitate de cinci ori.
- Farul Constanța – Universitatea Craiova, scor 1-0 – 11 noiembrie 2021
- FC Argeș – Universitatea Craiova, scor 3-2 – 21 noiembrie 2021
- Universitatea Craiova – FCSB, scor 2-3 – 28 noiembrie 2021
- FC Botoșani – Universitatea Craiova, scor 2-2 – 6 decembrie 2021
- FC Voluntari – Universitatea Craiova, scor 1-1 – 11 decembrie 2021
- Universitatea Craiova – UTA Arad, scor 0-0 – 14 decembrie 2021
- Gaz Metan Mediaș – Universitatea Craiova, scor 1-1 – 18 decembrie 2021
- Universitatea Craiova – Rapid, scor 1-0 – 22 ianuarie 2022
- Sepsi OSK – Universitatea Craiova, scor 3-1 – 28 ianuarie 2022
- Universitatea Craiova – CFR Cluj, scor 1-1 – 5 februarie 2022