Laurențiu Reghecampf se bucură de suspendarea lui Dan Petrescu pentru derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj. „E un minus pentru ei!”

Cei doi antrenori Dan Petrescu si Laurentiu Aurelian Reghecampf se saluta inaintea meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 5 februarie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Laurențiu Reghecampf (46 de ani) se bucură de suspendarea lui Dan Petrescu pentru derby-ul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj.

Dan Petrescu este suspendat pentru derby-ul cu Universitatea Craiova programat duminică, 10 aprilie, ora 20.30, pe stadionul Ion Oblemenco, toate acestea după ce a încălcat regulamentul și a stat pe bancă la partida cu FC Argeș din runda a 3-a.

Laurențiu Reghecampf crede că absența lui Dan Petrescu de pe banca tehnică a ardelenilor o să își pună amprenta asupra jocului elevilor săi, iar oltenii pot profita de acest lucru.

Laurențiu Reghecampf se bucură de suspendarea lui Dan Petrescu

Totodată, Laurențiu Reghecampf a transmis că își dorește victoria cu liderul din Liga 1 pentru ca oltenii să își îndeplinească obiectivul, cel de a termina sezonul pe locul doi în clasamentul play-off-ului.

„O să fie un minus pentru ei, mai ales că este meciul cu Universitatea Craiova. Este antrenorul echipei și e un minus pentru ei.

Este meciul cu echipa de pe primul loc și e important să câștigăm cele 3 puncte. O victorie cu CFR Cluj este un pas înainte de a ne îndeplini obiectivul, acela de a urca pe locul 2”, a spus Laurențiu Reghecampf în cadrul unei conferințe de presă.

Universitatea Craiova, la cinci puncte în spatele locului doi

CFR Cluj este lider în clasamentul Ligii 1, cu 45 de puncte, după ce în primele trei etape din play-off a bifat două victorii și o remiză. De partea cealaltă, Universitatea Craiova este pe 3, cu 33 de puncte, la patru puncte în spatele celor de la FCSB. În cazul unei victorii, oltenii fac 36 de puncte și se apropie la unul singur de vicecampioana României, dar trebuie să spere ca roș-albaștrii să piardă cu FC Voluntari, luni, 11 aprilie, ora 21.00.

  • Derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj este programat duminică, 10 aprilie, ora 20.30, în etapa a 4-a din play-off-ul Ligii 1, sezonul 2021 – 2022, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Orange Sport.
Publicat: 08 04. 2022, 16:24
Actualizat: 08 04. 2022, 17:16