Le-au luat titlul, dar abia asta e adevărata lovitură. CFR transferă un star de la FCSB! Anunțul făcut în direct la TV

CFR Cluj a câștigat al doilea titlu consecutiv în Liga 1 Betano, după ce a învins Craiova cu 1-0 pe teren propriu, cu o etapă înainte de finalul sezonului și se pregătește să-i dea încă o lovitură FCSB-ului. Adrian Stoian (28 de ani), adus cu mare fast de echipa lui Gigi Becali (60 de ani) în iarnă, a intrat în dizgrațiile latifundiarului din Pipera și se pare că va ajunge în Gruia din vară.

Gabi Balint, prezent în studio-ul DigiSport, a făcut anunțul, la câteva minute după ce CFR a triumfat pentru a doua oară la rând în Liga 1 Betano. Într-o discuție despre ce jucători ar putea transfera CFR Cluj în vară, Gabi Balint a dezvăluit faptul că, din informațiile sale, Stoian va merge la CFR: „Am înțeles, de la cineva, că Stoian se va muta la CFR din vară. Să vedem care e potențialul său”, a spus Gabi Balint, la Digi Sport.

Adrian Stoian a refuzat, sâmbătă, să intre pe teren în meciul Sepsi – FCSB 1-5, când antrenorul Mihai Teja a vrut să-l trimită în meci. La finalul partidei, Gigi Becali a reacționat pe marginea acestui subiect și a anunțat că, dacă este adevărat că a refuzat intrarea pe gazon, Stoian va avea salariul tăiat la FCSB.

„Nu a vrut să intre? O să mă interesez și o să îi tăiem din salariu. O să întreb, să vedem dacă așa e. E posibil, eu i-am dat o hârtie, este liber să plece și o să îi dau salariile până în iunie”, a comentat Gigi Becali faza, imediat după meci, la DigiSport. Stoian a intrat în dizgrațiile lui Gigi Becali după o singură repriză, la Călărași, într-un meci încheiat la egalitate, 1-1, în care mijlocașul adus liber de contract din Italia a jucat pe un post cu care nu este obișnuit, cel de mijlocaș central.

Stoian mai are contract cu FCSB până în 2022, dar va fi lăsat să plece liber la vară, după doar 100 de minute strânse în două meciuri la FCSB. „Nu poți să câștigi titlul cu «ăla din Italia»!”, spunea Becali la finalul meciului Dunărea Călărași – FCSB 1-1, în februarie 2019.

Publicat: 12 05. 2019, 23:51
Actualizat: 13 05. 2019, 00:23