Lecție de supraviețuire: „Nu credea nimeni asta!” Cum au fost distruse Steaua și Dinamo de cea mai surprinzătoare campioană din Liga 1 | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Dorinel Munteanu a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a dat un exemplu despre cum pot fi obținute performanțe uriașe cu puține resurse. A fost cazul campioanei din 2011 a Ligii 1, Oțelul Galați, iar victime au fost granzii de la Steaua, Dinamo, Rapid sau bogații de la Vaslui și Timișoara.

Pandemia de coronavirus și criza provocată în Liga 1 au scos la iveală și mai mult lipsurile cluburilor din campionatul românesc. Cele mai multe echipe s-au plâns de criză financiară și au recurs imediat la măsuri drastice.

Dorinel Munteanu, despre cum au fst distruse Steaua, Dinamo sau Rapid!

Există însă și contraexemple de bună gestionare a resurselor, de organizare și viziune. Cel puțin asta pare a susține Dorinel Munteanu, care a câștigat titlul în Liga 1 într-un moment în care Steaua, Dinamo, Rapid, Vaslui sau Timișoara învârteau milioanele

„În acea perioadă am avut cel mai mic buget posibil. Erau echipe cu buget foarte mare, Vaslui, Timișoara, Steaua, Dinamo, Rapid aveau bugete de două-trei ori mai mari.

La Oţelul nu a contat bugetul, nu credea nimeni că putem duce un campionat întreg atât de bine. Jucătorii au fost mulțumiți pe măsură ce rezultatele le-au dat încredere și speranțe că putem căștiga campionatul.

Nu ştiu bugetul, dar ştiu că jucătorii au primit tot ce li s-a promis la timp, fară niciun fel de amânări. Acum sunt întârzieri de 2-3 luni, la Oţelul nu s-a întâmplat așa ceva”, a declarat Dorinel Munteanu la ProSport Live.

Chiar dacă a fost precedată de o altă mare surpriză, Unirea Urziceni, care a câștigat titlul în Liga 1 în 2009, Oțelul Galați se poate mândri cu marea performanță obținută nu doar cu bani puțini, ci și cu un lot modest.

Branko Grahovac, Cornel Râpă, Sergiu Costin, Gabriel Giurgiu, Liviu Antal sau Marius Pena erau „vedetele” lui Dorinel Munteanu la acea vreme.

Publicat: 12 05. 2020, 21:52
Actualizat: 12 05. 2020, 22:00