Legendarul jucător al lui Dinamo l-a dat pe spate! Fostul internațional român era la același nivel cu vedeta mondială care avea milioane de fani: „Îl compar oricând cu Kobe Bryant!” | VIDEO EXCLUSIV DINAMO
Vlad Munteanu l-a prins pe Cătălin Hîldan la Dinamo, iar fostul jucător din Bundesliga îl compară pe „Unicul Căpitan” cu legendarul Kobe Bryant.
Cătălin Hîldan, comparat de Vlad Munteanu cu uriașul Kobe Bryant: „Un model în vestiar!”
Invitat la „Exclusiv Dinamo”, Vlad Munteanu a mărturisit că Hîldan era un adevărat model în vestiar, în condițiile în care acum 23 de ani a făcut parte din lotul naționalei României la Euro 2000.
Decedat în anul 2000, Hîldan a rămas un adevărat simbol mai ales pentru ultrașii „câinilor”, iar peluza îi poartă numele.
„Eram la Dinamo! Nu fusesem la Oltenița la meci, pentru că m-am accidentat cu o zi înainte. Nu mai pierdusem pe nimeni apropiat, eram tânăr.
N-am avut o relație foarte apropiată cu Cătălin Hîldan, dar era un model în vestiar. Îmi luasem niște repere în vestiar, iar Hîldan era unul dintre ele. Iar impactul în echipă (n.n. al decesului) îți dublează tristețea”, a spus Vlad Munteanu, la „Exclusiv Dinamo”.
Cum a aflat Vlad Munteanu de moartea lui Cătălin Hîldan: „Eram acasă, aveam genunchiul umflat!”
Aflat acum în „curtea” Federației Române de Fotbal, Vlad Munteanu și-a amintit cum a primit vestea că Hîldan a plecat dintre noi, în timpul unui amical jucat de Dinamo la Oltenița.
„Prin telefon (n.n. a aflat de moartea lui Hîldan). Eram acasă, aveam genunchiul umflat, cu gheață. Toată lumea a mers la club. E un moment trist. Cred că asta e frumusețea sportului și a sportivilor care sunt modele. Îl compar oricând pe Cătălin cu Kobe Bryant, cu oamenii grei din sportul mondial. Era un jucător foarte important”, a mai afirmat fostul jucător din „Ștefan cel Mare”.
„Atacul cerebral este cu totul neobișnuit la un tânăr de 24 de ani. Nu e totuși exclus să se fi întâmplat așa. Asta ar însemna că Hîldan avea un anevrism (n.n. o malformație a unui vas sanguin, constând în dilatarea acestuia și slăbirea pereților lui), care exista de mai mult timp în organismul său și care, probabil, era nedetectabil la controalele medicale.
Este posibil ca fotbalistul să fi suferit, în acel moment nefericit, un puseu hipertensiv care a rupt anevrismul, provocând accidentul vascular cerebral”, declara la vremea respectivă unul dintre medicii specialiști al Spitalului Clinic Fundeni, sub protecția anonimatului.
„Cătălin și-ar fi dorit mult să joace pe San Siro”, spunea Ionuț Chirilă, cu referire la copilul său de suflet.