Leo Grozavu cere transferuri la Poli Iași înainte de startul Superligii: „Suntem destul de subțiri” Pe ce loc crede că vor termina moldovenii campionatul
Politehnica Iași a disputat, luni, două meciuri amicale în cantonamentul de la Bansko. Ieșenii au câștigat primul test, 3-1 cu bulgarii de la Montana (Liga 2) și l-au pierdut pe al doilea, 1-2 cu sârbii de la Radnicki Niș (Liga 1), bilanțul grupării din Copou în meciurile amicale din Bulgaria fiind egal, 2 victorii – 2 eșecuri.
Leo Grozavu, mulțumit de implicarea și atitudinea jucătorilor
După cele două meciuri amicale, antrenorul Leo Grozavu s-a declarat mulțumit de modul cum s-a exprimat echipa sa, chiar dacă a pierdut un joc. Spre deosebire de primul test din Bulgaria, cu Botev Plovdiv (scor 0-2), când s-a arătat nemulțumit de elevii săi, de această dată Leo Grozavu a apreciat implicarea și atitudinea jucătorilor. Deși a repetat în dese rânduri că nu-i place să piardă nici măcar duelurile amicale, tehnicianul spune că mai mult îl interesează implicarea la meciurile de verificar, și ca elevii săi să învețe din greșelile inerente unei perioade de pregătire, pentru a le evita pe cât posibil în meciurile oficiale.
Tehnicianul Politehnicii Iași se declară mulțumit de nivelul la care a ajuns echipa în pregătire, dar așteaptă în continuare întăriri. Cât mai repede, pentru ca jucătorii noi să poată asimila cerințele sale. Leo Grozavu admite că lotul său este deocamdată destul de slab din punct de vedere numeric și a anunțat că fanii să nu se aștepte la transferuri spectaculoase în Copou, în condițiile în care Poli Iași nu va oferi salarii generoase.
Domnule Grozavu, ați disputat două meciuri într-o zi în cantonamentul de la Bansko. Pe primul l-ați câștigat, pe al doilea l-ați pierdut. Care ar fi concluziile?
Sunt mulțumit, ne-am atins scopul. În primul rând toată lumea a avut minute la dispoziție, să arate la ce potențial se află, să demonstreze la ce nivel este. O zi foarte reușită din toate punctele de vedere. Chiar dacă am pierdut al doilea joc, a fost un meci foarte bun. Adversarul a ajuns de două ori la poarta noastră, a marcat două goluri, dar ăsta e fotbalul, învățăm și din astfel de lucruri. Până la urmă nu rezultatele sunt foarte importante, ci atitudinea, modul cum s-a implicat fiecare jucător. Chiar dacă rezultatul nu ne-a fost favorabil în al doilea meci, am făcut o partidă bună, am avut ocazii, am ratat. Am luat și niște goluri ușoare, pe niște greșeli, dar până la urmă de asta sunt meciurile de pregătire, să-ți arate unde mai ai de lucrat. Au fost niște greșeli care se pot corecta. Dar una peste alta, sunt mulțumit de modul cum au răspuns jucătorii, mai ales după prima partidă, cu Botev Plovdiv.
V-am văzut nemulțumit după acel joc…
Am fost nemulțumit de modul cum s-au implicat, de atitudinea lor. Rezultatele nu sunt atât de importante, nu se contabilizează nicăieri. Sigur, îți dau moral, au însemnătatea lor, depinde din ce unghi privești, dar pentru mine mai important este modul de implicare, atitudinea. Acestea sunt aspectele mai importante. Să vedem unde mai avem de lucru, să vedem la ce potențial suntem.
Și cam unde se situează echipa acum?
E greu de dat procente acum, dar echipa va fi pregătită la începutul de campionat, ca toate celelalte. Până nu intrăm în campionat, să treacă 3-4-5 etape, în care să te reglezi ca ritm de joc, ca ritm de campionat, cu meciuri oficiale, cu miză, cu încărcătură, e greu de spus.
Leo Grozavu vrea întăriri pe toate posturile
Jucătorii noi?
Jucătorii noi este singura problemă în momentul de față. Mi-aș fi dorit să-i avem la dispoziție, dar nu suntem numai noi în situația asta. Și nu aș vrea să fac cuiva vreun reproș sau să se înțeleagă că vreau să reproșez cuiva asta. Nici nu vreau să caut eu vreo scuză. Dar e clar că nici noi și nici alte echipe probabil că nu au reușit să transfere în vara asta jucătorii pe care și i-ar fi dorit sau nu i-au transferat la timp, în așa fel încât să se poată pregăti cu echipa. Mai e nevoie de timp, de acomodare, de adaptare. Noi nici măcar nu am reușit să luăm jucătorii pe care ni i-am dorit, deocamdată. Dar mai este timp, chiar dacă va începe campionatul, important este ca ei să ajungă la echipă, pentru că echipa are nevoie de întăriri. Am spus-și și cu alte ocazii.
Pe ce posturi vă mai doriți jucători?
Pe toate posturile îmi doresc. Și fundaș central, vom vedea și pe alte poziții, mai avem nevoie de întăriri. Pentru a duce un campionat cap-coadă este nevoie de lot, nu doar de un prim 11. În momentul în care campionatul e lung și solicitant, pot apărea tot felul de surprize, mai puțin plăcute. Accidentări, ieșiri din formă și atunci ai nevoie de jucători care să creeze concurență în cadrul lotului. Atunci când e nevoie de ei, să intre în teren. Dacă ai un jucător și el știe că joacă oricum, vă dați seama că nici modul lui de a se pregăti nu mai este la cel mai înalt nivel. Când știi că ai concurență, altfel te pregătești.
Îmi doresc ca jucătorii să ajungă cât mai repede la echipă, pentru a se pregăti cu noi, pentru a înțelege ce dorim de la ei. Nu a fost posibil până în momentul de față, dar lucrăm în permanență și la capitolul acesta, de când suntem aici în cantonament. E foarte greu. Lumea trebuie să înțeleagă că Iașiul are un anumit nivel de salarizare și nu putem să aducem jucători spectaculoși. Dar acesta e până la urmă farmecul și va trebui să facem noi apel la toate cunoștințele noastre, la flerul nostru, pentru a aduce jucători buni, în măsura în care clubul poate să-i aducă. Nu ne putem permite să plătim niște salarii extraordinare, din acest motiv lumea să nu aibă așteptări prea mari.
Jucătorii nou-veniți s-au integrat?
Cei care au venit până acum sunt în urmă cu pregătirea, dar va trebui să-i putem cât mai repede într-o stare care să ne poată ajuta, să fie folositori pentru echipă. E clar că am adus jucători cu calitate, dar au nevoie de timp, de adaptare. E alt tip de pregătire, sunt alte cerințe. Eu sunt un antrenor pretențios, știu ce vreau de la jucătorii mei și nu va fi ușor să se adapteze. Dar ei vor trebui să se adapteze cât mai rapid, pentru a ajuta echipa.
Tinerii Cherman și Gheorghiță, pe care i-ați testat în ultima perioadă, vor rămâne la echipă?
Vom trage linie la final, după cantonament. I-am folosit și la meciurile de luni, mai avem un joc, mai sunt antrenamente, la final vom decide. Îi ținem sub observație, să vedem cum se comportă cap-coadă, dacă fac față rigorilor. Sigur, de la Liga 3 la Liga 1 e ceva cale de străbătut, dar numai de ei depinde. Vreau să-i văd din toate punctele de vedere, dacă fac față, dacă sunt profesioniști, dacă vor să progreseze, dacă își doresc să se pregătească, dacă au ambiție, foame de performanță. Acestea sunt lucrurile pe care le testăm în permanență.
Realist vorbind, cu ce aveți în momentul de față, unde s-ar putea situa Poli Iași în sezonul viitor?
Asta nu pot spune acum. Nu-mi place să fac astfel afirmații, dacă… La momentul acesta, ca lot, suntem destul de subțiri. Nu am făcut achiziții care să ne permită să fim foarte, foarte optimiști la o clasare cât mai sus. Dar sper că lucrurile se vor îmbunătăți în perioada următoare și vom reuși să ne mai întărim. Și din mers, după aceea vedem. E foarte important și cum începem campionatul, avem un început extrem de dificil. Sunt multe lucruri care trebuie luate în calcul. Dar la momentul acesta mi-e greu să fac prezumții legate de unde ne vom clasa și ce vom face. Eu cred că echipa poate să facă față campionatului până la urmă, dar în condițiile date avem niște probleme pe care trebuie să le mai reglăm. Dacă nu, va fi foarte greu.