Leo Grozavu și-a aflat „sentința” după scandalul cu pumni din vestiar! Incredibil: jucătorii l-au susținut pe antrenorul lui Sepsi!
Leo Grozavu și-a aflat sentința după scandalul care a zguduit vestiarul lui Sepsi. Antrenorul a fost „judecat” în cadrul clubului și a fost amendat, dar a primit și un ultimatum din partea șefilor.
Imediat după eșecul de la Iași, din campionat, 1-3, vestiarul celor de la Sepsi a fost zguduit de un scandal în care a fost implicat Leo Grozavu și unul dintre jucători. Antrenorul l-ar fi lovit pe Lorand Fulop, iar conducerea a declanșat o anchetă internă, în urma căreia s-a pus chiar problema demiterii tehnicianului.
Leo Grozavu, amendat și avertizat după scandalul cu pumni din vestiarul lui Sepsi Sfântu Gheorghe
Șefii covăsnenilor au declanșat o anchetă internă, iar Leo Grozavu a scăpat doar cu amendă și cu un ultimatum primit din partea conducerii, care nu agreează un astfel de comportament, anunță Gsp. Potrivit sursei citate, conducerea a dovedit clemență față de antrenor și pentru că acesta a avut sprijinul jucătorilor, care l-au susținut în fața șefilor.
Leo Grozavu, explicație incredibilă pentru incidentul de la vestiare
Leo Grozavu nu a negat conflictul din vestiar, dar i-a dat o explicație cel puțin bizară. Tehnicianul spune că discuțiile, unele dintre ele mai aprinse, se pot întâmpla într-un colectiv:
„Am avut discuții, unele mai aprinse, se mai întâmplă. Și părinții își mai ceartă copiii, asta nu înseamnă că nu îi iubesc.
Va trebui să ne mobilizăm foarte bine, nu e ușor, nu vom avea deloc pauză. Dar ne-am asumat, ne place să jucăm finala și vom face tot ce ține de noi să o câștigăm”, a declarat Leo Grozavu după calificarea în finala Cupei României.
Se pare că performanța istorică a calificării în ultimul act al Cupei României a cântârit decisiv în decizia conducerii.
Corneliu Șfaițer, managerul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, a dezvăluit pentru ProSport Live că patronul Laszlo Dioszegi a fost foarte deranjat de imaginea proastă produsă de scandal în afara clubului:
„L-am văzut foarte supărat pe patron, ați văzut și aseară. Ați văzut și de Leo… e un om de nota zece. Din păcate, sper că astfel de lucruri să nu se mai întâmple la nicio echipă, la niciun antrenor. E clar că niște măsuri o să luăm.
Important e că echipa a reacționat pozitiv aseară, a fost o atmosferă plăcută. Și la nivel de juniori sunt mulți antrenori care, acum în 2020, bat copiii. Nu sunt de acord cu actele de violență. Copiii trebuie încurajați. Știm și în fotbalul mare acte de indisciplină.
Numai de asta nu aveam nevoie în acest moment. O să avem azi o discuție cu Leo Grozavu. Discutăm și cu domnul Dioszegi, o să ascultăm și jucătorii. Important este că am câștigat meciul”, a declarat Corneliu Șfaițer la ProSport Live.
Leo Grozavu nu este la prima ispravă de acest gen. În mandatul de la Botoșani, antrenorul l-a luat în colimator pe actualul jucător de la CFR Cluj, Cătălin Golofca. Atunci, mijlocașul care a trecut și pe la FCSB s-a ales cu buza spartă, după o lovitură primită de la antrenor.