1-1 de la 11 metri. Craiova a egalat Chiajna în prelungiri
Concordia Chiajna s-a așezat cu trei fundași centrali pe „Ion Oblemenco”, dar CS U Craiova a fost cea care a început jocul la așteptare. Alb-albaștrii au rămas aproape de propriul careu, deși 10.000 de fani îi îndemnau să atace. Și oamenii lui Șumudică n-au așteptat prea mult invitația la ofensivă, iar din două faze fixe legate au deschis scorul.
Varga le-a dat o mână de ajutor și la propriu și la figurat ilfovenilor. O fază din amicalul cu Pandurii a fost de ajuns ca rebelul mijlocaș să devină din rezervă la „satelit”, titular la prima echipă, dar cu hențul în careu a început o evoluție penibilă. Discriminatul Wellington a fost relaxat de la 11 metri, iar Bălgrădean a încasat al doilea gol la rând din penalty, după cel din Ștefan cel Mare.
Craiova a fost nevoită să treacă la faza care-i convine mai puțin, cea ofensivă. Și putea egala imediat, dar Curelea n-a avut o finalizare pe măsura pasei geniale a lui Bawab. Iordanianul a fost singurul alb-albastru periculos în prima repriză, doar din driblingurile sale ieșind ocazii.
Repriza a doua a însemnat doar o serie de centrări ale Craiovei către careul advers, însă puține au și avut destinatar. Chiajna a fost și mai înghesuită când a rămas în 10, dar a scăpat două puncte abia în prelungiri. Proaspăt calificat la Cupa Africii cu naționala Capului Verde, Nuno Rocha a intrat în dribling prin stânga, dar a fost doborât cum a pus piciorul în careu. Un alt nou-intrat, Ferfelea, n-a mai lăsat pe altcineva să-i sufle șansa egalării, după ce cu două minute în urmă Madson îi răpise execuția unei lovituri de la 18 metri.
Sorin Cârțu: „Am început cu acea greșeală a lui Varga, nu e posibil să faci așa ceva când stai în zid. Apoi am revenit în joc, băieții au trecut peste acel moment, Chiajna nici nu a călcat în careul nostru în repriza a doua, iar golul putea veni mai devreme”
Marius Șumudică: „Prima repriză a fost cea mai bună a noastră din acest sezon, Craiova nu a existat practic în joc. În partea a doua s-a văzut că suntem echipă mică. Arbitrajul a fost senzațional, nu mă așteptam să fim arbitrați așa de corect. Craiova, cu tot respectul pentru Cârțu și pentru publicul de aici, se bate alături de noi pentru evitarea retrogradării. La națională îl văd antrenor pe Olăroiu”
Wellington: „Suntem mulțumuți cu acest punct, chiar dacă am pierdut victoria pe final. Craiova este o echipă foarte bună, iar atmosfera de pe acest stadion este cea mai frumoasă pe care am întâlnit-o în România. Mi-aș dori să joc aici”
CS Universitatea Craiova – Concordia Chiajna 1-1
Au marcat: Ferfelea 90 – din penalty / Wellington 7 – din penalty.
Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 10.000.
Craiova: Bălgrădean – Achim, Frăsinescu, Acka (73 Avrămia), Vătăjelu – Varga (60 Nuno Rocha), Madson, Târnăcop, Bancu – Bawab (78 Ferfelea), Curelea. Antrenori: Sorin Cârțu, Emil Săndoi.
Concordia: Râmniceanu – Dragarski, Lovin, Ricardo Martins – Al. Stan, Brelecic (65 Deekman), Boldrin, Ad. Cristea (85 Dyulgerov), Bucurică – Pena (57 Roșu), Welington. Antrenor: Marius Șumudică.
Arbitri: Florin Chivulete – Vasile Marinescu (ambii din București), Ionuț Bobe (Videle).
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare), Paul Cazan (București).
Cartonaș roșu: Stan 77.